Sport

Grupă infernală la turneul final. Juniorii de la HC se bat cu Dinamo și CSU Suceava

După ce s-au calificat en-fanfare în elita națională, băieții din grupa „juniori 2” de la HC vor evolua într-o grupă infernală la turneul final, alături de Dinamo București, CSU Suceava și LPS Suceava. Competiția care va desemna cea mai bună echipă de juniori 2 a țării va fi găzduită de Turda, urmând a se derula săptămâna viitoare, între 4 și 8 iunie. Pe lângă Dinamo, cel mai cunoscut club de handbal din România, CSU Suceava reprezintă cea mai bună școală la nivel juvenil, fiind campioana en-titre la toate cele trei categorii de vârstă importante.

  Grupa 1

  • CSU Suceava
  • LPS Suceava
  • CS Dinamo București
  • HC Buzău

    Grupa 2

  • Potaissa Turda
  • Politehnica Timișoara
  • CSM București
  • TEC București

În turneul semifinal, jucat chiar în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, băieții de la Buzău s-au calificat după ce au trecut în meciul decisiv chiar  de colega de grupă de săptămâna viitoare, Dinamo București. HC Buzău se află pe o listă extrem de scurtă a cluburilor care au trimis în acest sezon toate grupele de juniori la turneele de elită. Anul trecut, juniorii 2 au ajuns în finală, însă au pierdut în ultimul act, cu CSU Suceava.

Antrenorii grupei care a reușit calificarea la turneul final sunt Alina Horjea, Forin Chircă și Bogdan Manole.

Articole similare