Contestația domnului Simion la Curtea Constituțională a României nu ar trebui privită ca un gest de moment, pornit dintr-o frustrare sau o reacție nervoasă. Ea este parte dintr-o strategie un pic mai complexă. Vă reamintesc că inițial domnul Simion a recunoscut public rezultatul alegerilor și nu a arătat timp de două zile nicio intenție că le va contesta. Brusc, a hotărât altceva. Cineva a vorbit cu el.
În săptămânile precedente, în vreme ce bulele fricii și urii se confruntau cu mare zgomot și aplomb, niște domni, dintr-o organizație a societății civile, depuneau la toate Curțile de Apel din România o acțiune prin care cereau ca Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității „să urgenteze” acțiunea de verificare a domnului Marian Enache, președintele CCR. Miza? Adeverința emisă pe numele dânsului de către CNSAS în anul 2009 și menținută prin verificările ulterioare. Adeverința respectivă spune că domnul Marian Enache nu a fost colaborator sau lucrător al Securității. În adeverință este menționat faptul că dânsul a fost titular al unui dosar de rețea, FR 7259 Vaslui, „dar dosarul nu s-a păstrat în arhivă”. Formularea înseamnă că acel dosar a fost distrus, practică uzuală în acei ani pentru Securitate în situația în care titularul devenea membru PCR. Nimic ieșit din comun, dacă ar fi vorba despre fapte. Dar…
Dar, ca de obicei, nu faptele interesează, ci ceea ce poți specula pe baza faptelor.
Și aici intervine partea interesantă. Respectivul ONG, coordonat de un domn avocat (absolut întâmplător, același avocat pe care îl folosește un anume fost candidat la președinția României, pentru a scăpa de controlul judiciar) găsește un fost ofițer de contrainformații din cadrul Direcției Generale de Informații a Armatei, rezervist, ca să fie clar, care susține că dosarul menționat nu ar fi fost de fapt distrus și că el „știe” că acest dosar există. De unde ideea că instituțiile statului au „ceva de ascuns” în privința domnului Enache. Și dacă „au ceva de ascuns”, rezultă că e „ceva rău”, nu-i așa? Sună cunoscut? Da, pentru că s-a mai folosit exact aceeași narațiune, dar cu privire la altă persoană.
Nu pot intra în detaliile scenariului, în principal pentru că el este în desfășurare (detalii care, vă asigur, sunt foarte interesante), dar pot spune că ținta acestor acțiuni care îl vizează pe președintele CCR este de fapt anularea Hotărârii nr. 32/6.12.2024. Ideea acestor domni fiind următoarea: Președintele CCR ar fi avut probleme de incompatibilitate la numirea sa (presupusul dosar de la Securitate, care „nu a fost distrus, ci există”), de unde nulitatea hotărârii din decembrie 2024. Turul II înapoi.
Ținând cont de aceste piese din puzzle, mai puțin cunoscute publicului, acțiunea domnului Simion de a contesta la CCR rezultatul recentelor alegeri nu mi se mai pare deloc rodul hazardului. Cum spuneam. Cineva a vorbit cu el și l-a sfătuit să o facă. Cu ce rezultat? The game is afoot!
