Locul 3 reușit de HC Buzău constituie una dintre cele mai importante performanțe din toată istoria sportului buzoian. Doar cele două Cupe ale României aduse de Contactoare (1988) și de Gloria (2021) strălucesc mai abundent decât bronzul medaliilor de la gâturile handbaliștilor.
A fost festă sâmbătă seară, după meciul cu Poli Timișoara, un joc care a oferit sportivilor din Buzău mai puține emoții decât momentele de după partidă. Cu toate că sala nu a fost arhiplină, tribunele au rămas populate mult timp după închiderea tabelei, iar după premiere tot alaiul s-a mutat pe parchet, acolo unde fanii au fraternizat, încă o dată, cu sportivii. Handbaliștii au plecat dezbrăcați la vestiare, întrucât tricourile au fost oferite ca suvenir celor mai norocoși sau mai îndrăzneți dintre spectatori.
„Ce pot să vă zic? Cuvinte multe nu am. Suntem toți destul de emoționați, a fost un campionat extraordinar de greu și s-a jucat chiar până în ultima etapă. Sperăm că finalul ăsta a mulțumit fanii, cărora le mulțumim și noi, la rândul nostru. Fără ei, nu s-ar fi putut. Mă bucur că s-a terminat cu bine, am încheiat mult mai bine decât ne-am propus la începutul campionatului, lucru care nu poate decât să ne bucure”, a declarat Andrei Bejinariu, căpitanul echipei.
Președintele grupării, Georgian Băducu, cu multe fire albe în plus față de începutul sezonului, a opinat că rezultatele clubului din acest sezon, întregite și de medaliile obținute la tineret și juniori, sunt cu atât mai importante cu cât clubul s-a înființat în 2012. Toate aceste performanțe obligă, fiind destul de greu de egalat în sezonul viitor, atunci când „Lupii” vor lupta pe mai multe fronturi. Probabil, imediat după petrecere, conducătorii grupării vor trece la treabă, urmând să „înroșească” telefoanele, în încercarea de a înregimenta jucători care pot face față exigențelor din Cupa EHF.
Transferurile din vară vor fi cum nu se poate mai importante pentru gruparea buzoiană, întrucât unii dintre jucătorii lotului actual nu vor mai continua. Printre ei, Aidenas Malasinskas sau Sergio Barros, doi dintre străinii care se acomodaseră atât de bine la Buzău. Ultimul dintre ei a petrecut patru ani la HC, perioadă în care echipa a crescut constant, de la sezon la sezon: „La Buzău m-am simțit foarte bine. Foarte bine, da. Au fost patru ani în care echipa a progresat constant și iată, am terminat foarte bine. Un loc 3, echipa merge în Europa, cred că a fost perfect. Și cu Gabriel Armanu am jucat bine, dar am avut mult ghinion. Am pierdut multe meciuri la unul-două goluri diferență, ceea ce ne-a afectat mult moralul. Cu Serhyi (Bebeshko, n.r.), lucrurile au stat tocmai invers. Am câștigat multe partide în ultimele minute, încrederea a crescut, astfel că lucrurile au ieșit mai bine. Una peste alta, au fost patru ani în care copiii mei s-au născut aici, au fost la grădiniță, și-au făcut prieteni… Tocmai din acest motiv e un <la revedere> dificil”, a declarat Sergio Barros într-o română aproape perfectă.
Locul 3, într-o întrecere grea, așa cum e Liga Zimbrilor, este până la urmă o demonstrație că lucrurile se fac așa cum trebuie la HC. Poate cea mai mare realizare a jucătorilor, antrenorului, conducătorilor, este că au putut oferi celor câteva mii de buzoieni care au venit la sală în acest sezon câteva momente care se vor transforma odată cu trecerea timpului în amintiri plăcute. Trebuie spus că și oamenii care vin la sport au probleme: o rudă bolnavă, o rată la bancă, un șef prea exigent…, iar cei de la HC le-au oferit minute, ore, în care au uitat de aceste necazuri, s-au simțit fericiți și au sărbătorit victoriile împreună.
