Bețe-n roate. Ilie Stan îi face „reclamă” lui Tavares

Este cert, Ilie Stan a preluat-o pe Gloria într-un moment extrem de complicat iar, dată fiind conjunctura, foarte puține degete au fost îndreptate către tehnicianul buzoian după ce echipa locală a retrogradat. Zilele trecute, „Iliesta” a confirmat că nu va continua la Gloria, indiferent dacă gruparea scapă de faliment sau nu: „ Eu îmi duc mandatul până la capăt, mai e meciul de la Arad. Nu mai sunt condiții de prelungire”.
Dincolo de greutățile pe care le-a întâmpinat în Crâng, acolo unde conform spuselor sale conducerea nu s-a implicat pentru a motiva jucătorii, Ilie Stan i-a oferit un vot de blam și mijlocașului David Tavares, jucător care a reziliat cu Buzău, dar despre care presa centrală scrie că ar fi fugit de la echipă. Lusitanul se află pe lista scurtă a lui Dinamo, însă Ilie Stan este de părere că clubul capitolin „și-ar lua țeapă” cu fostul junior al Benficăi: „Îi doresc succes, dar cu mentalitatea și cu educația pe care o are îi va fi foarte greu să joace la o echipă ca Dinamo”.
Deteriorarea relațiilor dintre antrenor și jucătorii străini ar fi fost unul dintre motivele pentru care Gloria ar fi picat în ultimele meciuri din Superligă. Înainte de partida cu Botoșani, Ilie Stan a divulgat, în cadrul unei conferințe de presă, că atitudinea unor fotbaliști a lăsat de dorit. Nu a oferit nume, însă conform spuselor sale au fost jucători care ar fi cerut să fie scutiți de antrenamente din moment ce nu vor juca. Alții s-ar fi declarat accidentați, doar pentru a evita să intre în teren.
Într-o perioadă în care la Gloria toată lumea acuză pe toată lumea, vine și un gest fair-play, tocmai din partea lui Constantin Budescu, jucător mazilit acum vreo două luni și care a reziliat deja cu Buzăul. Decarul a declarat că nu a avut probleme cu banii, în afară de întârzierile inerente, întâlnite la mai toate echipele din Superligă. „Nu s-a pus problema să ajut clubul cu bani, nu am avut de ce să ajut, nici nu au fost probleme. Față de ce probleme am avut pe la Astra, cu datorii, aici chiar n-au fost. Câte o lună și jumătate sau două întârziere, dar e OK la câte sunt în România”.



