Politic

Ni-no, Ni-no! Un fost deputat de Buzău s-a prefăcut că este bolnav de cancer

Ca să poată interoga directorul unei clinici private

Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete (PSD), susţine că deputatul USR Emanuel Ungureanu – care, invocând afirmaţii ale directorului medical al clinicii, l-a acuzat că a minţit în legătură cu autorizaţia de construire pentru spitalul oncologic Sanador – a intrat în spitalul privat Sanador sub pretextul fals că ar avea o problemă oncologică, pentru care a fost nevoit să vină directorul medical: „Problema domnului Ungureanu era în realitate una politică: să îl chestioneze pe directorul medical Sanador despre documentele referitoare la construcţia noului corp de spital, numai pentru a scoate un nou fake. Jenant”, susține Rogobete, după ce Ungureanu a relatat că „directorul medical de la Sanador a infirmat CATEGORIC că s-ar face un Spital oncologic pentru copii”.

„Tupeul unor <colegi> din USR nu are limite. Tindeam să îl susţin pe Nicuşor Dan în turul 2, dar tare îmi e că mă pierdeţi. Sunt acuzat într-un mod abject că aş fi minţit atunci când am arătat, public, că Nicuşor Dan a blocat construcţia de spitale în Bucureşti. Am îndrăznit să întăresc ce am comunicat public și ieri cu documente. Astăzi sunt supus unui linşaj absurd din partea unor userişti care abia aşteptau să li se valideze iluzia conform căreia Nicuşor Dan este un om perfect. Nu este și nici nu va fi. A blocat cu intenţie construcţia de spitale în Bucureşti, publice pe bani europeni și private, pe bani privaţi. Evident că am și dovezi”, afirmă fostul secretar de stat în MS, în prezent deputat. El subliniază că nu îi stă în caracter să mintă și că are „prostul obicei” de a verifica lucrurile pe care le comunică, înainte de a deschide gura.

Fac un apel către oamenii de bună credinţă din USR și chiar către Nicuşor Dan. Dacă vreţi să opriţi extremismul, începeţi cu domnul Ungureanu Emanuel. În mod abuziv, colegul vostru a intrat în spitalul privat Sanador sub pretextul fals că ar avea o problemă oncologică, pentru care a fost nevoit să vină directorul medical. Problema domnului Ungureanu era în realitate una politică: să îl chestioneze pe directorul medical Sanador despre documentele referitoare la construcţia noului corp de spital, numai pentru a scoate un nou fake. Jenant”, mai afirmă Rogobete.

În opina sa, această strategie „ultra-agresivă și extremistă” face rău atât USR cât și candidatului Nicuşor Dan. „Candidatul meu a rămas în turul 1 și este foarte posibil ca și votul meu să rămână acolo, pentru că cei care ar avea, cel puţin teoretic, nevoie de votul meu preferă să arunce cu mizerii și dezinformări la adresa mea. Şi aici nu este vorba doar despre mine, sunt milioane de oameni de care Nicuşor Dan are nevoie pentru a câştiga alegerile, oameni care când se uită la Emanuel Ungureanu și acuzaţiile sale mincinoase și extremiste oare vor mai veni la vot?”, se întreabă Alexandru Rogobete.

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a fost acuzat în campania electorală de tergiversarea acordării autorizaţiei pentru construirea spitalului, autorizaţie pe care a semnat-o în 30 aprilie. Cel care a lansat acuzaţia a fost candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu. Miercuri deputatul USR Emanuel Ungureanu, al cărui partid îl susţine pe Nicuşor Dan în cursa prezidenţială a scris pe Facebook că „afirmaţia că Spitalul Sanador din Bucureşti ar dori să construiască o clinică de cancer pentru copii, este COMPLET FALSĂ (…) Mi-a confirmat, chiar ieri, Directorul Medical de la Sanador, că NU ŞTIE ce servicii medicale vor fi oferite în noul corp de clădire și că e posibil să existe în noul corp un serviciu de radioterapie care să aibă o componentă de terapie cu protoni pentru diferite forme de cancer la copii, dar, nu e nimic clar. Clar este însă că în aceeaşi clădire vor fi și birouri administrative ale Sanador. Dar, directorul medical de la Sanador a infirmat CATEGORIC că s-ar face un Spital oncologic pentru copii la Sanador”, a susţinut Ungureanu, lansând acuzaţii atât la adresa clinicii, cât și a fostului secretar de stat PSD în Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete, care a prezentat autorizaţia de construire din care rezulta că aceasta a fost semnată de primar în 30 aprilie.

Sanador a precizat joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a cerut Primăriei Capitalei autorizaţie pentru extinderea Centrului său Oncologic, „un spital oncologic existent destinat exclusiv tratării afecţiunilor oncologice, inclusiv pentru copii”, contrazicând-l pe deputatul USR Emanuel Ungureanu, fost parlamentar de Buzău în legislatura 2020-2024.  

Articole similare