Deja-vu? Declarația primarului Toma dă frisoane microbiștilor

Perspective sumbre pentru Gloria, club care retrogradează după numai un sezon pe prima scenă. Primarul Constantin Toma a afirmat marți că municipalitatea nu-și mai permite să aloce sumele din anii trecuți pentru sport. După ce s-au tras obloanele la clubul de handbal, fotbalul ar putea avea aceeași soartă odată Gloria retrogradată. Primarul nu s-a pronunțat ferm asupra desființării, însă a confirmat că fluxul fondurilor către sportul-rege va fi mult diminuat. În cel mai bun caz, clubul din Crâng ar putea rămâne în liga secundă, însă ar funcționa la așa-zisa cotă de avarie, fără cine știe ce obiectiv.
Deocamdată, în siguranță sunt doar grupele de juniori care vor primi în continuare finanțare. „S-a vorbit de Gloria, sunt sigur c-o să mă întrebați de chestia asta. Am luat măsura, așa cum știți, să scoatem din competiție echipa de handbal, și-am făcut o economie de vreo două milioane de euro, iar la Gloria Buzău nu puteam să oprim din mers, chiar dacă această echipă retrogradează. Trebuia și-o mișcare sportivă, vă amintiți că în 2017 s-a înființat acest club, cu siguranță vom continua să finanțăm juniorii de toate categoriile și restul secțiilor, dar nu vom mai avea bani să susținem o echipă în Liga Întâi. Echipele din Liga Întâi trebuie să fie finanțate privat, deci această finanțare care-a fost dată nu va mai exista, v-o spun în premieră, cel puțin la acest nivel”, a declarat primarul Constantin Toma.
„Ne-am dat seama, chiar dacă am luat și Consiliul Județean alături de noi, și investitori privați, nici noi și nici privații n-am avut bani suficienți pentru a finanța această echipă. Deci toată lumea, domnule, de ce aduce jucători străini ? Pentru că nu sunt jucători români destul de buni”, a mai spus edilul, făcând referire la sumele imense pe care le înghite un club de fotbal din prima ligă. Conform gsp.ro, peste 3 milioane de euro ar fi fost cheltuiți de Gloria în acest sezon. Bani publici. Suma, fie ea exagerată, este mare pentru o urbe precum Buzăul, oraș care trebuie să susțină și alte echipe de club, dar și secții ale sportului individual. Este cert, numai salariile jucătorilor, dar și cheltuielile pe care le presupune organizarea unui meci de fotbal pe prima scenă, sunt incomparabil mai mari decât în liga secundă.
Ca și la handbal, acolo unde performanțele grupelor de fete nu ne-au dat pe spate, desființarea echipei mari nu denotă altceva decât lipsa unei perspective de progres intern. În absența unei echipe de seniori, grupele de juniori pierd din funcționalitate, eficiență și relevanță. Copiii nu vor mai avea un traseu clar de promovare în cadrul clubului, astfel, în 99 la sută din cazuri se va pierde motivația firească de a „trage tare” pentru a ajunge în prima echipă. În plus, cei mai valoroși sportivi formați în club vor fi nevoiți să plece la alte cluburi pentru a continua, ceea ce ar însemna o investiție inutilă pentru Gloria, clubul formator.



