Actualitate

Geloasă pe iubit, a amenințat că-și ucide copilul

Situație extremă într-o gospodărie din Valea Râmnicului. După o ceartă zdravănă cu iubitul, pe care îl suspecta de infidelitate, o femeie de 34 de ani și-a sunat partenerul de viață și l-a amenințat că va da foc locuinței și că va ucide copilul în vârstă de 2 ani.

După ce a primit respectivul apel video, omul a alertat autoritățile. La domiciliul celor doi s-au prezentat polițiști și specialiști din domeniul  asistenței sociale și protecției copilului, care au recuperat copilul și l-au internat într-un centru cu regim de urgență.

„Având în vedere starea de agitație a femeii, marcată de instabilitate psiho-emoțională, a fost transportată la o unitate medicală, pentru evaluare și îngrijiri de specialitate”, comunică Biroul de presă al IPJ Buzău, care mai arată că pe numele acesteia a fost emis și un ordin de protecție pentru cinci zile.

Articole similare