Actualitate

Buzoienii pleacă peste hotare împreună cu animalele de companie

Aproximativ 30 de pașapoarte pentru animale de companie au fost eliberate de la începutul anului la nivelul județului Buzău, numărul cererilor urmând să crească în perioada sezonului estival, atunci când proprietarii aleg să își petreacă concediile în afara țării, alături de patrupede. Pe lângă hotelurile pet-friendly aflate la mare căutare în perioada verii, turiștii care aleg să își petreacă vacanțele alături de cei mai buni prieteni, patrupedele, trebuie să solicite eliberarea unor pașapoarte pentru animalele de companie.

Potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău, pașapoartele pot fi eliberate de către orice medic veterinar și sunt obligatorii pentru animalele de companie atunci când părăsesc alături de proprietari România. „Referitor la pașapoarte, acestea pot fi completate de orice medic veterinar de liberă practică, organizat în condițiile legii, la solicitarea proprietarului de animale. Pentru anul 2025, la sediul instituției DSVSA Buzău au fost legalizate un număr de 27 de pașapoarte (…) Când proprietarul sau persoana autorizată călătorește cu un animal de companie trebuie să cunoască și să respecte regulile privind circulația necomercială a animalelor de companie stabilite de reglementările UE, precum și de reglementările naționale, care diferă în funcție de țara de origine din care provin animalele de companie și/sau țara de destinație (…) În timpul mișcării necomerciale a animalelor de companie, animalele sunt însoțite de un document de identificare. În funcție de speciile de animale de companie, documentul de identificare poate fi un pașaport, un certificat veterinar sau alt document solicitat de reglementările naționale ale statelor membre de destinație. Câinii, pisicile și dihorii din UE în timpul mișcării lor necomerciale între statele membre ale Uniunii Europene sau la întoarcerea în Uniunea Europeană din țări terțe sunt însoțiți de pașaport”, au transmis, pentru „Agerpres”, reprezentanții DSVSA Buzău.

Cele mai multe dintre pașapoarte sunt solicitate de proprietarii care dețin câini
de companie și sunt eliberate cu precădere în perioada premergătoare sezonului estival sau a concediilor. În acest context, medicii veterinari se așteaptă la un număr mare de solicitări pentru eliberarea pașapoartelor necesare animalelor companion. „Pașapoartele sunt obligatorii pentru a călători în afara granițelor țării. Avem solicitări din momentul în care legislația a intrat în vigoare. Pentru orice animale, câini, pisici, dihori există obligativitatea de a fi microcipați și de a elibera un pașaport înseriat, legalizat în vederea transportului. Se face înregistrarea pe pagina Colegiului Medicilor Veterinari cu datele de identificare ale câinelui, ale proprietarului și în fișa electronică se menționează inclusiv seria de pașaport. Pașaportul se poate elibera în orice moment, după vaccinarea antirabică. Cei mai mulți dintre proprietari solicită pașapoarte pentru animalele de companie invocând necesitatea lor pentru excursii, vacanțe, relocări, alții au domiciliu și în România și în alte state. Cele mai multe documente sunt eliberate pentru câini”, a declarat, pentru „Agerpres”, medicul veterinar Stelian Țigară.

 (Preluare „Agerpres”)

Articole similare