Sport

Decanul de vârstă al Metalului, titular la 38 de ani

Unul dintre cei mai importanți portari din istoria clubului Metalul este Costel Toader. Ajuns la 38 de ani, decanul de vârstă al vestiarului s-a bucurat de încă o prezență între buturile echipei alb-albastre, într-un meci fără miză, dar jucat împotriva unui adversar al cărui nume figura până anul trecut pe afișul Superligii. În victoria cu FC.U. Craiova, Toader a avut câteva intervenții fără de care rezultatul putea fi altul.

„Am avut privilegiul să apăr și mi-am adus aminte ce înseamnă un joc în tricoul Metalului. Nu am mai apărat de ceva timp, dar trebuie să felicit băieții, au avut tărie de caracter, au revenit de la 0-1. Eu mă simt ca ei, acolo, încă tânăr! (…) Rezultatul final contează datorită tuturor. Am încercat să îmi fac datoria față de echipă și colegi (n.r., a avut două intervenții importante în meci), mă bucur că am câștigat!”, a declarat Costel Toader după meci.

Fără presiune, Valentin Stan a decis să îl titularizeze în poartă pe Costel Toader. Astfel, antrenorul Metalului Buzău a decis să își arate respectul față de jucătorul care a reprezentat și reprezintă echipa de câțiva ani. A fost singura partidă în care Toader a apărat buturile alb-albaștrilor, pentru postul de portar luptându-se Iulian Dinu și George Micle. Cu toate că a acceptat rolul celui de-al treilea goalkeeper, Toader are un rol important în vestiarul Metalulul. Toader a revenit la Metalul Buzău în vara lui 2023, după trei ani petrecuți la CSM Râmnicu Sărat. A mai fost sub contract cu clubul din Liga 2 și în perioada februarie 2017 – iulie 2020, fiind unul dintre cei mai importanți portari din istoria clubului. Născut la Râmnicu Sărat, goalkeeperul este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști din județ, nu numai datorită longevității sale.

Un comentariu

  1. Un băiat extraordinar, cu calități, dar mult mai serios în ultimii 10 ani. Probabil dacă ar fi avut șansa ca la 18-20 de ani să fie luat pe lângă o echipă mare, vorbeam acum de Costel altfel… cu sute de meciuri prin fotbalul mare! Felicitări!

Articole similare