Muncitorii de pe șantierele buzoiene, ca pe… plantații!

Inspectorii de muncă din teritoriu au participat la o campanie specifică, de data aceasta în vizor fiind luat sectorul construcțiilor civile și tot ce înseamnă clădiri sau lucrări cu caracter special. Raportul de final nu relevă gradul de bulversare a domeniului respectiv de activitate după promulgarea recentei ordonanțe prin care se revine la „taxa pe stâlp”; în schimb, evidențiază maniera în care angajatorii înțeleg să folosească angajații în interiorul angajamentelor contractuale. Campania de la Buzău din luna martie a identificat un singur angajator vinovat de nerespectarea legislației privind întocmirea la timp a contractului individual de muncă, în schimb a constatat, din plin, lipsa preocupărilor, din partea acelorași angajatori, care să arate o minimă grijă față de lucrători, cel puțin atât cât prevăd normele pe domeniu. Concluzia, dincolo de constatările profesionale ale inspectorilor de muncă, ar fi că angajatorii români folosesc muncitorii în construcții ca pe plantații, fără nicio disciplină asumată.
În perioada 18–21 martie, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău au fost implicați în acțiuni de verificare la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile „construcții clădiri”, „lucrări de geniu civil”, „lucrări speciale de construcții”. Acțiunea, de tip campanie națională, a urmărit în principal creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă, precum și în domeniul securității și sănătății în muncă, cu accent pe condițiile de muncă ale lucrătorilor.
Rezultatele acțiunilor de control efectuate în perioada 18–21 martie reflectă următoarele: au fost controlați 20 agenți economici; a fost identificat un angajator care, pentru o persoană identificată la lucru, nu a transmis elementele contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților, Revisal, cel târziu în ziua anterioară începerii activității; s-au aplicat 23 sancțiuni contravenționale (nouă amenzi în valoare de 40.000 lei și 14 avertismente) și au fost dispuse un număr de 82 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităților constatate de inspectorii de muncă.
„Neconformități constatate: instruire în domeniul securității și sănătății în muncă insuficientă; nepurtarea echipamentului individual de protecție specific activității desfășurate; neefectuarea controlului medical periodic prin medic de medicină a muncii la termenul scadent; neactualizare decizie de acordare a primului ajutor; nerespectare prevederi legale în ceea ce privește conținutul dosarelor de personal; netransmitere elemente contract individual de muncă în Revisal cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectare prevederi legale referitoare la garantarea în plată a salariului minim brut pe țară în domeniul construcțiilor; nerespectare prevederi legale referitoare la timpul de muncă și odihnă și evidența timpului de muncă”, arată responsabilii ITM într-un comunicat de presă.
Acțiune de instruire
Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a organizat în data de 14 martie 2025, „Acțiunea de informare și instruire cu privire la prevederile actelor normative specifice activității desfășurate de serviciile externe de prevenire și protecție”, acțiune ce a urmărit informarea și conștientizarea serviciilor externe de prevenire și protecție cu privire la activitățile de prevenire și protecție pe care acestea le desfășoară la diferiți angajatori/persoane juridice. Acțiunea a avut loc la sediul ITM Buzău și a avut ca participanți un număr de 28 persoane juridice/servicii externe de prevenire și protecție abilitate, împreună cu inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă. Cu ocazia acestui eveniment au fost dezbătute, în principal, următoarele aspecte: Programul propriu de acțiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău pentru anul 2025, în cadrul căruia au fost prezentate acțiunile și campaniile naționale în domeniul securității și sănătății în muncă și în domeniul supravegherii pieței, analiza rapoartelor semestriale de activitate pentru anul 2024 depuse de către serviciile externe de prevenire și protecție la ITM Buzău, discuții referitoare la comunicarea, cercetarea evenimentelor/accidentelor de muncă și la deficiențele principale constatate în acțiunile de control.
˝



