Administrație

Suma de 1 ban, cuiul lui Pepelea la reabilitarea spitalului de la Pârscov

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, forul administrativ superior care intermediază accesul documentațiilor tehnice întocmite conform necesităților în teritoriu la finanțările europene, a retrimis la Buzău, compartimentului Proiecte Europene din cadrul Consiliului Județean, proiectul pentru consolidarea și eficientizarea energetică a spitalului de la Pârscov, pentru corelarea unor sume din devizele proiectantului cu sumele prevăzute în bugetul proiectului. Observațiile se referă la identificarea unei sume de 0,01 lei (1 ban!), rezultată în plus la liniile de buget, care detaliau cheltuielile pentru constituirea rezervei de implementare, pentru ajustare de preț. În realitate, specialiștii din Consiliul Județean au constatat că diferența respectivă era o eroare a sistemului inteligent folosit pentru detalierea calculelor, formatul Excel!

Printr-o hotărâre din luna februarie a anului 2024, Consiliul Județean Buzău a aprobat documentația tehnică-economică – faza DALI, pentru obiectivul de investiții „Consolidarea și eficientizarea energetică a clădirii corp C16 – Pârscov – Secție Externă a Spitalului Județean de Urgență Buzău” – forma actualizată, indicatorii tehnico-economici, aprobând proiectul, bugetul acestuia defalcat pe cheltuieli eligibile și neeligibile, precum și cota de cofinanțare de 2%, asumată de autoritatea județeană.

Următoarea etapă de evaluare și analiză a proiectului avea să fie Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care a solicitat emiterea a două corelări ale sumelor din devizele proiectantului cu bugetul proiectului – format Excel din care a rezultat o sumă de 0,01 lei în plus la linia de buget 31 „Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț” și, în consecință, s-a considerat necesară o rectificare pe unele linii de buget.

Centrul de Sănătate Multifuncțional din Pârscov funcționează ca secție externă a Spitalului Județean Buzău și a fost deschis în 2018 în spațiul fostului spital din localitate, închis în anul 2011. Unitatea medicală de la Pârscov deservește locuitorii de pe Valea Buzăului și dispune în prezent de trei cabinete: unul de Chirurgie Generală, unul de Medicină Internă și unul de Obstetrică-Ginecologie. Între timp, fostul manager al Spitalului de Urgență Buzău, Claudiu Damian, actualmente vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău, a inițiat un proiect pentru construirea și amenajarea unei secții în extinderea Centrului Medical Multifuncțional de la Pârscov. Noul obiectiv va fi o secție de îngrijiri paliative și va fi destinat bolnavilor din județul Buzău care se află în stadii terminale ale bolii. Edilul buzoian apreciază că noua secție ar putea deveni funcțională în cel mult un an și jumătate.

Articole similare