Veste rea pentru Gloria. Oțelul și-a schimbat antrenorul

Demiterile se țin lanț în Superliga, mai ales în zona fierbinte din subsolul clasamentului. După ce Valentin Suciu a fost înlăturat de pe banca tehnică a celor de la Sepsi chiar după meciul cu Gloria, a venit rândul Oțelului să-și schimbe antrenorul. Culmea, echipa de la Dunăre este următoarea adversară a Buzăului în campionat.
Clubul din Superligă Oțelul Galați a anunțat zilele trecute că noul antrenor al echipei de fotbal este Laszlo Balint, cel care l-a înlocuit astfel pe Ovidiu Burcă. „SC Oțelul Galați a ajuns la un acord cu tehnicianul György László Balint pentru a prelua frâiele echipei de seniori a clubului nostru. Noul antrenor al roș-alb-albaștrilor a ajuns la Galați și a condus deja prima ședință de pregătire din noua sa calitate”, scrie în comunicatul publicat pe site-ul oficial al grupării gălățene.
Conducerea Oțelului s-a orientat către Balint și datorită experienței brașoveanului la timona unor echipe în suferință. UTA sau Petrolul sunt echipele cu care fostul fundaș a reușit să evite retrogradarea.
Vestea înlocuirii antrenorului este una rea pentru Gloria, întrucât Oțelul era una dintre echipele în criză în 2025. Demiterea lui Burcă a venit în contextul în care echipa a înregistrat rezultate modeste în 2025, două victorii, șase înfrângeri și două rezultate de egalitate. Oțelul Galați a pierdut primul meci din play-out, scor 2-0 cu UTA Arad, și este pe locul 14 în play-out-ul din Superligă, la doar două puncte de locul 15.
Laszlo Balint a mai condus echipe precum CS Universitatea Craiova, ASA Târgu Mureș sau Metaloglobus București.
Gloria și Oțelul se vor întâlni pe 31 martie, la Buzău. În sezonul regular, gălățenii au reușit un rezultat de egalitate în Crâng, 0-0. Era primul meci al lui Eugen Neagoe la echipa locală. Între timp, Dorinel Munteanu, pe atunci antrenor la Galați, a semnat pentru Sepsi. În retur, Oțelul s-a impus la Galați cu 2-1.




Nu e o veste rea, e chiar o veste buna.
Balint face parte din lotul de antrenori de umplutura impreuna cu Dica, Poenaru, Marius Croitoru etc, care au avut un sezon maxim doua bune la o echipa si cand au plecat la alte echipe au dat rateuri incontinuu.