Sport

„Iliesta”. Gloria Buzău are antrenor

După demisia lui Eugen Neagoe, șefii de la Gloria au demarat repede negocierile, astfel că azi a fost ales deja noul principal. Omul care trebuie să scoată echipa locală din necaz este buzoianul Ilie Stan, antrenor care revine pe banca trupei din Crâng, după mandatul din 2019-2021.

Astfel, pronosticurile oferite de presa locală, dar și de microbiști, se adeveresc, întrucât variantale cele mai vehiculate erau Ilie Stan și Dorinel Munteanu. Numele oferite de presa de la centru, Emil Săndoi și Ilie Poenaru, n-au fost nici măcar pe lista scurtă a conducerii din Crâng.

Zilele trecute, „Iliesta” își manifestase disponibilitatea de a conduce destinele tehnice, în acest play-out: „Neagoe şi-a dat demisia şi nu era normal să vorbesc până atunci. Acum e clar… dacă au reziliat, eu sunt sincer și spun că mi-aș dori să antrenez echipa. Sunt buzoian, am crescut acolo, acolo am făcut tot junioratul şi de acolo am plecat în fotbalul mare. E normal că mi-aş dori”, declara tehnicianul pentru „Gazeta Sporturilor”.

Cel mai probabil, salariul lui Ilie Stan nu va fi unul foarte mare, însă va exista o primă de obiectiv destul de generoasă. Așa cum este, până la urmă, normal la un club cu resurse limitate.

Articole similare