Administrație

Primăria Gura Teghii cere compensații pentru devierea râului Bâsca în proiectul Hidroelectrica

Reprezentanții Hidroelectrica și ai Ministerelor Mediului și Energiei au răspuns întrebărilor transmise de comunitățile situate de o parte și de alta a cursului râului Bâsca Mare, care se tem de un viitor fără apă în albia majoră a râului, în condițiile în care lucrările la acumularea de la Surduc, în amonte de zonele locuite, ar putea primi aviz pentru continuare. De partea cetățenilor s-a poziționat Asociația Social-Culturală Tainița Baștinei, un ONG care se opune continuării proiectului.

Barajul Surduc este un proiect de sorginte ceaușistă, ce trebuia construit pe râul Bâsca Mare, la intrarea acestuia din județul Covasna. Apa acumulată aici ar fi fost dirijată printr-o galerie spre centrala electrică Nehoiașu, aflată dincolo de munte. Populația se teme că, odată finalizat barajul, cea mai mare parte a debitului va fi direcționat spre hidrocentrala de la Nehoiașu, iar albia majoră în aval va seca.

În data de 5 martie, la Casa de Cultură „George Băiculescu” din Nehoiu,  reprezentanți ai comunității din Gura Teghii și ai Asociației Social-Culturale Tainița Baștinei au participat la dezbaterea publică privind impactul asupra mediului al proiectului „Creșterea ponderii producției de energie electrică din surse regenerabile prin finalizarea lucrărilor și asigurarea monitorizării permanente a impactului asupra mediului la amenajarea hidroenergetică SURDUC -SIRIU”. Aproape 200 de participanți au fost din comunitățile situate pe albia majoră a râului Bâsca Mare, aceștia fiind însoțiți de primarul comunei Gura Teghii, Adrian Chirac.

Șeful administrației publice din Gura Teghii spune că, la acest moment, continuarea proiectului este condiționat de eliberarea avizelor tehnice de la două ministere: Ministerul Mediului și Ministerul Energiei. Pe de altă parte, aceeași sursă ne-a dezvăluit faptul că, odată reluate lucrările, acestea nu ar mai respecta dimensiunile proiectului propus în perioada ceaușistă, explicația fiind legată de faptul că debitul râului a ajuns la un nivel atât de scăzut încât nu s-ar mai explica necesitatea proiectului prim. Adrian Chirac spune că administrația locală nu se poate opune unei eventuale continuări a investiției, dar la întâlnirea de la Nehoiu a reușit să obțină promisiunea, de la reprezentanții celor două ministere, că locuitorii vor beneficia de cel puțin două facilități: Hidroelectrica ar putea subvenționa o parte din consumul de energie electrică la nivel de familie, în timp ce administrația locală ar putea fi beneficiara unei subvenții într-un proiect pentru aducțiunea apei potabile în comună.

Articole similare