AdministrațieEconomic

Garda de Mediu, amendă-record pentru un producător de betoane

Carmen Ichim, comisar-șef la Garda de Mediu Buzău anunță o campanie ce va fi orientată spre zona activităților economice, în special a agenților economici care desfășoară activități de producție de pe urma cărora mediul ambiant ar putea avea de suferit. Recent, o echipă de comisari de la Garda de Mediu Buzău a verificat în teren activitatea unui agent economic buzoian, care are ca proces industrial fabricarea betonului pentru construcții, precum și a unor aparate de distribuție și control al electricității. Cu această ocazie, instituția de control a înregistrat și un prim record în materie de amenzi, agentul economic fiind obligat să achite 82.500 lei, adică 825 de milioane de lei vechi, pentru că societatea funcționa fără autorizație de mediu.

„Garda Națională de Mediu (GNM) desfășoară permanent inspecții de mediu planificate, pentru a se asigura că agenții economici care desfășoară activități cu impact asupra mediului, respectă legislația de mediu. Un exemplu recent este inspecția unei echipe de comisari din cadrul Gărzii de Mediu CJ Buzău, la o societate comercială care desfășoară activități de fabricare a betonului, fabricarea produselor din beton pentru construcții, fabricarea aparatelor de distribuție și control al electricității. S-a constatat că societatea își desfășura activitatea fără autorizație de mediu pentru activitatea de fabricare a betonului si nu deținea evidența gestiunii deșeurilor, nefiind respectate astfel nici prevederile legale din Legea nr.104/2011 privind protecția atmosferei. Pentru neconformitățile constatate, s-au aplicat sancțiuni contravenționale – amenzi în valoare de de 82.500 de lei – precum și măsura interzicerii desfășurării activității, până la obținerea autorizației de mediu”, este mesajul postat de șefa Gărzii de Mediu Buzău, Carmen Ichim.

Articole similare