Sport

Mioveni, deconectată de la aparate. Și Metalul respiră mai greu

Mortul de la groapă nu se-ntoarce. Un proverb valabil și în cazul celor de la Mioveni, echipă care acum două sezoane evolua în Superligă. Excluderea din competiții a galben-verzilor era anticipată încă de anul trecut, însă s-a produs joi după-amiază, în baza deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal.

Lăsat de izbeliște, după ce Mioveniul a dispărut de pe lista priorităților autorităților locale, clubul n-a mai avut cum să țină pasul cu restanțele salariale considerabile avute în raport cu foștii jucători, antrenori și colaboratori. Echipa se confrunta deja cu o depunctare neverosimilă, era sancționată săptămânal și avea -66 de puncte în clasament. Dispariția echipei a fost prevestită de mai multe momente definitorii. La puțin timp după ce a retrogradat din Superligă, Mioveniul începuse să funcționeze pe baza unui concordat preventiv, un „artificiu” prin care s-a încercat o reeșalonare a datoriilor. Simplificat, un tip de contract încheiat între o societate și creditorii săi.

„În baza art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal sancționarea CS Mioveni cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 08.01.2025 – 14.01.2025. Comisia a hotărât în baza art. 85 din RD coroborat cu 24 lit. C pct. 1.c din RSTJF excluderea CS Mioveni din toate competițiile organizate sub egida FRF, ca urmare a neachitării obligațiilor financiare în termenul regulamentar față de creditorul Blănaru Miluță Ștefan”, sună decizia CDE în cazul lui Ștefan Blănaru. Una asemănătoare a fost și în litigiul cu Daniel Șerbănică.

Conform regulamentului, dacă o echipă abandonează competiția sau este exclusă înainte de finalul turului campionatului, atunci rezultatele înregistrate de ea până în acel moment vor fi anulate. În liga secundă, sezonul regular este format doar din jocuri tur, nu și retur, astfel că decizia anulării rezultatelor se aplică.

Rezultatele din acest sezon înregistrate de CS Mioveni au fost următoarele: 0-0 cu Unirea Ungheni, 1-0 la CS Afumați, 0-1 cu FC Voluntari, 0-2 la Ceahlăul, 0-1 la AFC Câmpulung Muscel, 1-1 cu CFC Argeș, 0-4 la Metalul Buzău, 0-1 cu ACSM Reșița, 1-2 la CSC Dumbrăvița, 0-4 cu Steaua, 0-1 la CSM Focșani, 2-1 cu FC Bihor Oradea, 0-1 la Csikszereda, 1-8 cu CSM Slatina, 0-9 la Concordia Chiajna și 0-3 la „masa verde” cu FCU Craiova.

În ultimele patru etape ale sezonului regular ar mai fi întâlnit Corvinul (acasă), Metaloglobus (deplasare), Chindia (a) și CSC Șelimbăr (d). Aceste echipe vor sta în respectiva etapă în care ar fi trebuit să joace cu CS Mioveni.

Din păcate, Metalul, club cu aspirații la play-off, este clar dezavantajată de această conjunctură. OPINIA anticipa încă din decembrie o eventuală excludere din competiții, situație în care FC Argeș și Afumați, două rivale directe în bătaia pentru primele șase locuri, vor beneficia de două, respectiv trei puncte în plus. Iar cum mai sunt de jucat doar patru meciuri din sezonul regular, șansele Metalului de a prinde din urmă plutonul fruntaș se diminuează considerabil.

Articole similare