Școala „Bădulescu”, porți deschise către noi proiecte europene

Scoala Gimnazială „Cpt. Av. Mircea T. Bădulescu” a obținut acreditarea în domeniul școlar pentru următorii trei ani, un pas decisiv în extinderea orizonturilor educaționale prin proiectele Erasmus de mobilitate.
Aceasta este a doua veste bună primită de această școală într-un timp scurt. Doar cu o lună în urmă, pe 20 decembrie, comunitatea școlii jubilase la aprobarea proiectului de cooperare între școli KA210. Acum, performanța se dublează, confirmând încă o dată că viziunea și munca dedicată ale echipei Erasmus și-au găsit răsplata binemeritată.
Cu un impresionant scor de 88 de puncte – cel mai mare pentru proiectele aprobate fiind de 92-, Școala „Bădulescu” s-a clasat pe locul VII din cele 35 de candidaturi aprobate, depășind peste 180 de alte instituții care aspirau la această distincție. O realizare de excepție, care deschide calea unor oportunități educaționale fără precedent pentru elevi și cadre didactice.
Pentru elevi, vestea înseamnă promisiunea unor experiențe noi, în care învățarea trece dincolo de manuale și săli de clasă, conectându-i la o comunitate educațională europeană vibrantă. Părinții, la rândul lor, văd în această reușită o confirmare a faptului că Școala „Bădulescu” este un mediu de învățare modern, competitiv și orientat spre excelență.
Reușita acestei școli este o sărbătoarea a întregii comunități, pentru că ea se afirmă nu doar ca un centru de educație, ci și ca un promotor al valorilor europene, un loc unde educația devine o călătorie fără granițe.



