Actualitate

„Semințe cu suflet” revine în Buzău, la Săhăteni

Grupul de voluntari coordonat de Rodica Meiroşu şi recunoscut sub numele „Seminţe cu suflet” revine la Buzău, pentru încă o întâlnire cu iubitorii de grădinărit, de data aceasta locaţia fiind aleasă în comuna Săhăteni, în incinta Sălii de sport. Acţiunea este programată pentru data de 11 ianuarie 2025, evenimentul fiind programat să se deruleze în intervalul orar 10.00 – 13.00.

Mai mulți membri ai grupului vin și dăruiesc – din producția proprie ori primite de la alți cultivatori ce nu au putut fi prezenți – semințe, flori, pomi și arbuști fructiferi sau decorativi. Activităţile grupului de voluntari iubitori de legume obţinute din soiuri legate de arealul românesc sunt ordonate şi coordonate conform principiului „Oricine este liber să solicite, oricine este liber să ofere, fără condiții de schimb”.

La Săhăteni, va fi o expoziție cu diferite soiuri de tomate, diferite legume și plante.

La acest eveniment se dăruiesc și se schimbă semințe de legume, flori, plante aromatice și medicinale. Pentru că evenimentul va fi organizat într-o zonă cu tradiţie în pomicultură, pe lângă legume nu lipsesc nici soiurile românești de pomi fructiferi: „Noi ne prezentăm și cu plante, cu pomișori. Se caută și soiurile vechi de pomi fructiferi. Și acestea sunt tot gratuite pentru că, decât să le jumulești, să le rărești, mai bine le dăruiești la cineva și aduci o bucurie pe chipul și în grădina cuiva”, a spus, în avanpremieră, Rodica Meiroşu, coordonatoarea grupului „Seminţe cu suflet”.

„Seminţe cu suflet” este un spaţiu al prieteniei, destinat asigurării existenţei şi distribuirii gratuite a seminţelor reproductibile şi a plantelor curate şi sănătoase, pentru perpetuarea soiurilor de calitate şi apărarea biodiversităţii, dar şi plantelor din gradinile particulare, a informaţiilor despre agricultura ecologică sub toate formele şi despre plantele care ne inconjoară. În căutarea gustului de odinioară al legumelor și fructelor românești, un grup de voluntari strânge și împarte gratuit semințe. Adunați sub numele de „Semințe cu suflet”, aceștia le distribuie prin toate colțurile țării. În prezent sunt aproape 1.000 de membri care au devenit fideli aceluiaşi principiu: „Strânge, seamănă şi dă mai departe”. Oamenii recoltează din propriile grădini semințe tradiționale de tot felul și le dăruiesc celor care au nevoie. Totul doar din pasiune, „Semințe cu suflet” nu reprezintă o asociație, fiind o activitate care este susținută voluntar de fiecare membru în parte.

Rodica Meiroşu, sufletul proiectului, este pensionară. După ce a locuit peste 30 de ani în Ploiești, s-a retras pe meleagurile natale, în județul Buzău, pentru a se ocupa de grădinărit, una dintre pasiunile ei, adunând și cultivând soiuri de legume românești. În urmă cu câțiva ani, ea a avut ideea de a forma un grup de într-ajutorare pentru a îmbogăți roadele pământului.

 

Articole similare