HC, pe podiumul Ligii Zimbrilor!

HC termină anul cu o victorie, după ce băieții lui Serhyi Bebeshko s-au impus în deplasare, la Focșani, după un meci tensionat, decis în minutele de final, așa cum au fost mai toate întâlnirile din ultimii ani. Buzăul, încurajată de suporterii din Peluza Crâng, grupare căreia nu i-a fost permisă folosirea tobelor, „confiscate” la intrarea în sală, a început mai bine, conducând chiar cu trei goluri în minutul 12. Până la pauză, gazdele au revenit, au condus cu 16-14, însă la cabine s-a intrat la egalitate, 16-16.
La reluare, focșănenii au fost cei care au avut un start mai bun. Trupa lui Vlad Caba se distanțase la 3 lungimi în minutul 35, secvență a jocului în care diferența putea fi mărită, dacă n-ar fi intervenit greșeala flagrantă a lui Frigstad. Imediat, cursul jocului s-a schimbat, iar HC a egalat în numai trei minute. De aici, apărarea buzoiană a funcționat din ce în ce mai bine, ajutată și de erorile gazdelor. Vlad Caba a mizat aproape până la final pe atacul în superioritate, cu șapte jucători de câmp, însă strategia acestuia a fost combătută cu succes de elevii lui Bebeshko, contraatacurile „lupilor” fiind facilitate de faptul că focșănenii evoluau fără goalkeeper. Raportul de forțe a arătat ca o diagramă EKG, Buzăul la plus patru în minutul 50 (24-28) după ce fusese condusă în debutul actului secund și cu gazdele egalând in-extremis cu trei minute înainte de final, după golul de la mare distanță a lui Kelesoglu. Din fericire, valoarea individulă și-a spus cuvântul pe final de meci: HC a fructificat două atacuri, înscriind prin Klis și Mitic, în timp ce același Kelesoglu, cel mai bun om de la gazde, a lovit bara. A fost, de altfel, singura ratare a turcului în toată partida. 31-33 la final, o victorie mare pentru Buzău, la finele unui meci pe care rivalitatea și-a pus amprenta mai abitir decât oricând.
De la HC, Klis a fost din nou mercurial, cu 14 goluri înscrise din 16 aruncări. Bosniacul este printre cei mai buni oameni din Liga Zimbrilor, făcându-și loc și în careul de ași al golgheterilor. După 15 etape, Buzăul este pe 3, cu 33 de puncte, unul mai puțin decât Minaur Baia Mare și trei peste CSM Constanța. „Delfinii” au disputat, însă, doar 14 meciuri. Este cea mai bună clasare a clubului local la final de an, după ce, anul trecut HC ocupa un meritoriu loc 5.
Weekendul a adus și o premieră în această ediție a Ligii Zimbrilor, după ce Dinamo a pierdut primele puncte în urma remizei cu Poli Timișoara. A fost primul pas greșit pentru bucureșteni, după douăsprezece succese consecutive.



