Politic

Ciolacu: Pentru români, aderarea la Schengen aduce beneficii concrete și imediate

Premierul Marcel Ciolacu a comentat pe rețelele sociale vestea istorică pentru România, conform căreia începând cu 1 ianuarie 2025, țara noastră va adera pe deplin la zona Schengen. Decizia a fost luată joi dimineața de Consiliul Justiție și Afaceri Interne, reuniunea miniștrilor de interne ai statelor membre ale Uniunii Europene, desfășurată la Bruxelles.

Într-o declarație publicată pe rețeaua Meta și X, premierul Ciolacu a evidențiat avantajele semnificative ale aderării: impuls pentru economie: eliminarea controalelor la frontierele terestre va facilita schimburile comerciale și va reduce costurile de transport pentru companiile românești; călătorii mai rapide: românii care lucrează sau călătoresc în țările UE vor beneficia de tranzit mai rapid și mai simplu în spațiul comunitar.

România aderă pe deplin la zona Schengen începând cu 1 ianuarie 2025, în urma deciziei de astăzi a Consiliului JAI. Un beneficiu major pentru economia noastră și călătorii mai rapide acasă pentru milioanele de români care locuiesc și călătoresc în UE”, a scris premierul.

Aderarea României și Bulgariei la Schengen reprezintă o etapă semnificativă în consolidarea poziției celor două țări în Uniunea Europeană. Începând cu 2025, frontierele terestre vor fi complet deschise, eliminând controalele care până acum au încetinit fluxurile de oameni și mărfuri. Această decizie vine după ani de eforturi diplomatice intense și progrese în domeniile justiției și afacerilor interne. Este un pas care confirmă că România este pregătită să joace un rol central în arhitectura europeană.

„Este o decizie istorică care a fost luată în urmă cu puţin timp la Consiliul JAI reunit la Bruxelles. Aceasta este, de fapt, o victorie a dreptăţii şi a demnităţii naţionale şi un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetăţeni de mâna a doua în Europa. Este – înainte de toate – un triumf al tuturor românilor, indiferent de opţiunea politică sau de situaţia socială. Este o victorie a muncii în echipă, pentru binele României, pentru că la acest moment au contribuit lideri de opinie din ţară şi din străinătate, personalităţi publice, oameni obişnuiţi, alături de miniştri, diplomaţi, europarlamentari şi tehnicieni din zeci de instituţii. Pentru companiile româneşti care fac afaceri cu parteneri din statele europene, eliminarea controalelor la frontiere va facilita comerţul şi va reduce costurile logistice. Asta înseamnă că mărfurile româneşti vor deveni mai competitive, ceea ce va stimula economia şi va crea noi oportunităţi de afaceri şi locuri de muncă (…) Împreună, am demonstrat că România merită să fie tratată cu respect şi că cetăţenii acestei ţări au drepturi egale cu cei europeni”, a mai precizat Ciolacu.

Articole similare