Conducerea Companiei de Apă anunță finalul perioadei „anul și scumpirea”

Managementul Companiei de Apă a prezentat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul activității din anul 2024 privind dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare în județul Buzău, dar și direcțiile strategice pentru viitor. Cu aceeași ocazie, directorul general al operatorului regional de apă și canalizare, Simona Săvulescu, a anunțat și încheierea perioadei cu tarife impuse de finanțatorii proiectelor structurale, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Uniunea Europeană.
„2025 e ultimul an cu plan tarifar impus. Vom mai lua fonduri europene, noi, Compania de Apă, dar vom avea grijă să fie fără impuneri de preț. Dacă vom identifica surse de finanțare cu astfel de impuneri vom încerca să le mutăm la Consiliul Județean, avem deja deschisă o colaborare cu Consiliul Județean, la ei nu se aplică”, a spus Săvulescu. Ea a mai anunțat că, fără plan tarifar impus, de la 1 ianuarie 2026 este posibilă scăderea tarifelor la apă și canalizare: „Noi am făcut multe investiții în ultimii ani, ne-am eficientizat activitatea, putem lua în calcul reducerea tarifelor actuale. Problema este însă inflația, n-o putem controla. Cert e că, din 2026, Buzăul nu va mai fi în topul național al prețurilor la apă, ne vor depăși alții care abia acum încep investițiile”, a adăugat Simona Săvulescu.
În ceea ce privește investițiile din 2024, acestea au fost semnificative, fie ele din surse proprii, din fonduri europene și guvernamentale, pentru a îmbunătăți accesul și calitatea serviciilor de apă și canalizare. Printre priorități s-au numărat extinderea rețelelor de apă și de canalizare în județ, creșterea calității apei potabile prin modernizări și noi tehnologii, compensarea diminuării resurselor de apă prin realizarea de foraje și rezervoare suplimentare, reducerea pierderilor de apă în rețea și implementarea de parcuri fotovoltaice, ceea ce reprezintă un pas important spre sustenabilitate.
Un punct esențial al strategiei de dezvoltare este realizarea unui nou apeduct care va aduce apă potabilă din barajul Siriu către localități din județ unde resursele actuale sunt insuficiente sau dificil de tratat. Primul pas în această direcție a fost finalizarea Master Planului județean pentru infrastructura de apă și canalizare.



