Decembrie este luna în care Primăria îl omagiază în cadrul proiectului „Zilele personalităților de ieri și de azi pe Gheorghe (Iordache) Tattarescu, pictor crescut şi educat la Buzău, după moartea părinţilor, alături de fratele său Dumitru, împreună cu care a fost luat în grijă de unchiul lor Nicolae Teodorescu, refugiat cu familia din cauza ciumei. Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, a obținut o bursă de studii la Academia di San Luca din Roma (1845- 1851), având ca recomandare certificatul de studii al şcolii buzoiene.
Gheorghe Tattarescu a început să picteze în anul 1827, ajutându-l pe unchiul său, zugrav de biserici, să picteze Biserica „Sfinţii Apostoli” a schitului Ciolanu. Ca elev al Şcolii de zugravi de subţire de la Buzău, îşi însuşeşte tehnica de preparare a lucrărilor, cele două desene realizate de el, datate 1832, demonstrând preocuparea pentru portret, domeniu în care va excela mai târziu. În 1837, în urma examenului final, a fost declarat absolvent, continuând să lucreze cu unchiul său, între lucrările de pictură realizate de ei fiind cea a Mănăstirii Răteşti (1844). A lucrat totodată, icoane şi portrete (ale episcopilor Filotei şi Chesarie, al paşoptistului Costache Ciochinescu, un autoportret ş.a.).
La Roma a realizat una din primele lucrări în ulei, Monumentul lui Lysicrate din Atena, o scenă din Romeo şi Julieta, lucrând peste 60 de copii după operele unor mari maeştri. A efectuat, totodată, călătorii de studii la celebre galerii de artă din Europa, dar în 1852 a revenit în ţară şi a vizitat locuri şi aşezări din judeţul Buzău, inspirându-se pentru multe din viitoarele sale creaţii.
În anul 1859 a fost numit profesor de desen la Colegiul „Sfântul Sava” şi apoi la Liceul „Matei Basarab”, iar în anul 1860 a fost însărcinat să întocmească un „Abum național” al priveliștilor și monumentelor istorice din țară şi se afirmă ca peisagit. La 5 octombrie 1864 a întemeiat, împreună cu Theodor Aman, învăţământul artistic românesc, prin Şcoala de Belle-Arte (unde a fost profesor, dar şi director în perioada 1891–1894) aducându-şi o merituoasă contribuţie şi la crearea şi fondarea Ateneului Român.
A susţinut expoziţiile colective, fiind unul din membrii activi ai expoziţiei „Amicii Belle-Arte” (1873) şi a realizat compoziţii alegorice cu subiect revoluţionar şi patriotic (Lupta din Dealul Spirii, România scuturându-şi lanţurile sclaviei), portrete de personalităţi (Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru), peisaje, picturi bisericeşti de factură academică și trei icoane de catapeteasmă pentru Biserica „Sfinţii Apostoli” a Mănăstirii Ciolanu (Iisus Hristos, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul).
O mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase, creând un stil personal influenţat de academismul italian şi parţial de iconografia tradiţională bizantină. În perioada 1853–1892, cu ajutorul elevilor săi, a pictat, în spirit neoclasic, peste 50 de biserici din Bucureşti (Biserica Sf. Spiridon) şi Iaşi (Mitropolia din Iaşi), precum şi Biserica Greacă din Brăila sau biserica mănăstirii Ciolanu din judeţul Buzău.
În 1865 a scris lucrarea „Percepte şi studii folositoare asupra proporţiunilor corpului uman şi desene după cei mai celebri pictori”.
Casa pe care a cumpărat-o în Bucureşti în 1855 şi în care a locuit timp de aproape 40 de ani a fost transformată în muzeu şi a fost deschisă publicului. Înfiinţat în 1951, Muzeul Gheorghe Tattarescu adăposteşte o mare parte din lucrările sale.
