Alexandru PRIPON
Există un loc și un timp pentru toate. Sunt momente pe care le dedicăm grijilor cotidiene și momente pe care le rezervăm întâlnirii cu Dumnezeu. Iar acestea din urmă, parcă tot mai rare și mai grăbite, tind să își piardă orice sens, dacă le subordonăm nimicniciei ce ne înconjoară, deoarece rugăciunea are nevoie, orice ar fi, de un spațiu liniștit și de un suflet pe măsură, de prezența ta fizică și spirituală, nu doar de o umbră pe zidul prost văruit al existenței.
Desigur, este tot mai greu să găsești timp chiar și pentru tine, într-o lume transformată în scenă, dedicată, parcă, expunerii și dezvăluirilor autobiografice aproape neîntrerupte. Cei mai mulți dintre noi își „pun pe tarabă” trăiri cotidiene și idei de împrumut, fără încetare, în speranța unei vizibilități de durată ori a unei celebrități de moment. Și rețelele sociale abundă, să recunoaștem, de urmele pașilor celor mai mulți dintre noi, de la trezirea, în pragul unei noi zile, până la istovita așezare în pat, printre vise. Împărtășim cu alții preferințe culinare și vorbe de duh, fotografii cu nepoții și achiziții recente, amintiri dragi și năzuințe personale. Ba, mai nou, există oameni, poate bine intenționați, care postează, la loc vizibil, până și rugăciuni, printre ele strecurându-se și niște fraze stranii, atribuite unor părinți sau chiar unor sfinți ai Bisericii, cu invitații către cunoscuți și necunoscuți să le rostească. Dacă toate celelalte țin de viața fiecăruia, de alegerea sa de a le împărtăși ori nu, în privința rugăciunii „online” cred că este atinsă o graniță care nu trebuie traversată.
„Pe net se poate face orice”, auzeam acum câțiva ani. Și, sincer, nu am crezut. Acum, însă, observ că mai toate activitățile de zi cu zi au fost găzduite, cu o suspectă generozitate, pe site-uri gratuite, mai mult sau mai puțin bine puse la punct, în așa fel încât să devină accesibile cu doar o atingere de tastă ori de ecran. De la muzică și filme până la sport și discuții libere, totul a devenit disponibil pe ecranul bine luminat și – aparent – nici nu mai este nevoie să te ridici de pe scaun pentru a face mii de lucruri.
Am văzut că unele culte, (auto)declarate creștine, cu mari pretenții și număr infim de adepți, își deschid niște „case de rugăciune online”, ceea ce deja este bulversant. Acolo se poate participa (oarecum) la activitățile comunității respective, inclusiv cele „cultice”, și se poate discuta cu membrii conectați la internet. Ceea ce a determinat unele persoane, dornice să așeze, cu orice preț, viața Bisericii sub semnul schimbării și al modernității, să sugereze astfel de site-uri, cu specific ortodox. Acolo – merge mai departe propunerea – se poate amenaja un spațiu de rugăciune, că nu are toată lumea dispoziția de a merge într-un lăcaș de cult. Și îmi amintesc de cuvintele adormitului întru veșnică și frumoasă amintire Arhiepiscop Epifanie al Buzăului și Vrancei, care, întrebat fiind despre participarea la slujbele bisericești difuzate la radio, televizor sau chiar online, nu ca o excepție, ci ca un obicei, pe timp îndelungat, a glumit amar: „Da, <participi> la slujbă de acasă, mai fumezi o țigară, mai bei o cafea, mai cureți un cartof, mai auzi cum bate vecinul un cui, numai la rugăciune nu îți stă mintea…”.
Există un loc și un timp pentru toate. Însă nimic nu este atât de important încât să ne îndepărteze de rugăciune. Cât despre noile soluții, generate de o prea mare apetență pentru substitutele moderne ale unei vieți firești, ar trebui să ne rămână în suflete cuvintele Sf. Ap. Petru, care, la întrebarea Mântuitorului – de ce nu pleacă de lângă El, asemeni altora –, a răspuns, în numele celorlalți apostoli și, aș zice, în numele nostru: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice” (Ioan 6, 68).
