Sport

Un punct, mai bun decât nimic

Remiză albă pentru Metalul, la Ungheni

Al treilea rezultat de egalitate în ultimele patru meciuri pentru Metalul, echipă care nu înregistrase nicio remiză până la meciul din 19 octombrie, cu Metaloglobus.

Buzoienii n-au reușit să se întoarcă cu toate cele trei puncte de la Ungheni, deși erau priviți ca favoriți, într-o partidă cu o altă nou promovată, Unirea. De altfel, după meci, președintele grupării gazdă, mulțumit de rezultat, l-a reconfirmat în funcția de antrenor pe Eusebiu Tudor.

Dacă gazdele pot fi mulțumite cu remiza care a întrerupt seria de două rezultate negative, buzoienii, scăpați de grijile retrogradării, au pierdut un tempo față de aspirantele la play-off. Șansele de a prinde plutonul de șase la finalul sezonului regular sunt încă mari, întrucât față de a șasea clasată sunt doar două puncte.  Cinci echipe – Ceahlăul, FC Argeș, Afumați, Corvinul și Metalul – sunt departajate de doar două puncte, însă șanse teoretice au inclusiv Craiova și Slatina, echipe care au acumulat 17, respectiv 16 puncte. Metalul, cu 18 puncte, este pe locul 10 și înregistrează o serie de șase partide în care nu a cunoscut înfrângerea.

Articole similare