Economic

Agrana Buzău, curtată de investitorii de la Bod?

În urmă cu câteva luni, procesatorul de zahăr de la Buzău a anunţat că opreşte procesul de rafinare, odată cu concedierea personalului. Conducerea românească de la Bucureşti a încercat să impună un sistem de concedieri în urma căruia salariaţii ar fi fost în pierdere, în sensul că, şomeri fiind, şi-ar fi încasat şi compensări salariale mult diminuate. După intervenţia preşedintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, căruia la prima vizită la Buzău nu i-a fost permis accesul în fabrică, de la Viena a venit semnalul reconcilierii şi aplicării corecte a termenilor contractului colectiv de muncă. De altfel, patronatul austriac avea să-i certe pe cei din conducerea bucureşteană, Agrana România SRL,  că acţiunile concernului au avut fluctuaţii nedorite la Bursă şi că tocmai scandalul de la Buzău ar fi cauzat acea depreciere!

Procesatorul a notificat Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Buzău, anunțând că s-a ajuns la un acord cu sindicaliștii, urmând ca plăţile compensatorii să fie distribuite începând cu 9 decembrie a.c., în funcţie de vechimea la locul de muncă, respectiv șase salarii brute individuale pentru o vechime între un an și zece, nouă salarii pentru o vechime între 10 și 15 ani, 12 salarii pentru vechime de 15-20 de ani și pentru peste 20 de ani, 15 salarii brute individuale. Conducerea Agrana România SRL spune că fabrica de la Buzău va intra într-un regim de conservare, dar salariaţii consideră că acesta este doar primul pas până la închiderea totală, având în vedere că singurul compartiment funcţional este cel al silozurilor, de unde încă se mai face distribuţia zahărului de pe stoc.

În aşteptarea plăţilor compensatorii, printre foştii salariaţi a apărut o informaţie conform căreia fabrica lor ar fi „curtată” de posibili investitori. La acest moment, singurele informaţii pe care aceştia le deţin sunt legate de faptul că într-una din zile două persoane de sex feminin, care consultau anumite planşe, au discutat preţ de mai multe minute chiar în faţa întreprinderii, cu gesturi explicite în care păreau să confrunte realitatea din curtea fabricii, cu desenele de pe planşe!

Interesant este că la acest moment la poarta fabricii de zahăr din Buzău se vorbeşte despre o eventuală preluare a obiectivului de către investitorii de la Bod. Mihaela Neagu, femeia de afaceri care conduce operaţiunile fabricii de zahăr Bod din judeţul Braşov, şi care  a cumpărat, alături de un partener, fabrica de zahăr de la Luduş (jud. Mureş), deţinută de grupul francez Tereos, ar putea fi, în opinia salariaţilor de la Buzău, una dintre cele două doamne care au discutat îndelung, zilele trecute, în apropierea porţii Agrana Buzău!

Articole similare