Cozieni: Semnătură pe un proiect de 110 miliarde de lei vechi, la final de mandat

În ultimele zile de mandat, primarul în exerciţiu al comunei Cozieni, Daniel Panaitescu, şi-a pus semnătura pe un ultim proiect de investiţii de interes public ce se va derula la nivelul comunităţii, fiind vorba despre continuarea şi finalizarea modernizării drumului ce face legătura cu comuna vecină Pănătău (satul Punga). Odată realizată această investiţie, se va deschide culoarul de legătură cu Valea Buzăului pe teritoriul comunei Pănătău, precum şi accesul la zona oraşului Pătârlagele, acolo unde instituţiile publice de pe Valea Bălănesei sunt arondate fiscal, scutindu-se un ocol de 60 de kilometri.
Drumul între Cozieni şi satul Punga de Pănătău a fost împărţit, ca investiţie, în două componente. Un prim tronson, ce a fost executat în cursul anului trecut, între Cozieni şi satul Pietraru, a mai presupus şi asfaltări şi în satele Berceşti şi Cocârceni, totul cu o finanţare de 130 de miliarde de lei vechi, o subvenţionare cu fonduri europene obţinută prin Programul Naţional pentru Reconstrucţie şi Rezilienţă (PNRR). Al doilea tronson, pentru care, la acest moment sunt obţinute toate avizele, este semnat contractul cu constructorul şi este semnat Ordinul de începere, al primarului, este un proiect accesat pe Programul Naţional „Anghel Saligny” şi are o valoare totală de 110 miliarde de lei vechi. Secretarul de stat la Ministerul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a semnat o primă tranşă de finanţare în valoare de 80 de miliarde de lei vechi.
Modernizarea drumului judeţean DJ 203L a fost o primă etapă în planul local pentru reabilitarea infrastructurii de drumuri. Una dintre primele etape a fost şi modernizarea drumului care să facă legătura, tranzitând comuna Pănătău, cu oraşul Pătârlagele şi, implicit, oferirea perspectivei spre drumul istoric al Braşovului. De altfel, ideea de modernizare a drumului spre comuna vecină, Pănătău, a fost discutată între cei doi primari, chiar dacă finanţările au fost obţinute separat, Pănătău prin Compania Naţională de Investiţii, iar Cozieni prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin Programul Naţional „Anghel Saligny”. A fost vorba despre modernizarea unei căi rutiere care are puncte de plecare satul Plăişoru, din Pănătău, şi satul Pietrosu din Cozieni. În opinia celor doi primari, odată cu realizarea drumului modern, potenţialul turistic şi agroturistic al zonei montane nord-vestice a judeţului va creşte, pentru că viitoarea relaţie va deveni o adevărată „coloană vertebrală” în această parte a Geoparcului UNESCO „Ţinutul Buzăului”.
Dacă aspectul agroturistic, ca şi concept de dezvoltare, pare să fi fost punctul forte cu care cele două proiecte au fost acceptate la finanţare, nu mai puţin importantă este şi facilitarea accesului populaţiei de pe valea Bălănesei – Cozieni, Bozioru, Brăeşti, Odăile – la serviciile instituţiilor statului, localităţile amintite fiind arondate, din acest punct de vedere, oraşului Pătârlagele (Judecătorie, Notariat, Administraţie Fiscală). În momentul de faţă, pentru a ajunge la Pătârlagele, locuitorii satelor amintite sunt obligaţi să facă ocolul prin Pârscov – Măgura, ceea ce înseamnă o distanţă de aproximativ 60 de kilometri. După ce noul drum va fi dat în folosinţă, distanţa între Pătârlagele şi zona Văii Bălănesei va fi de doar 28 de kilometri! În plus, noua arteră va facilita circulaţia spre DN 10 şi, mai departe, pe Valea Buzăului spre Braşov.



