O şcoală din Smeeni ar putea fi transformată în cămin pentru bătrâni

Autorităţile judeţene, în speţă instituţia Consiliului Judeţean Buzău, sunt implicate într-un proces administrativ pentru identificarea a două locaţii/imobile, eliberate de sarcini administrative, care ar putea face obiectul reorganizării structurale pentru ca acestea să funcţioneze, la standarde, ca aşezăminte pentru îngrijirea bătrânilor. La acest moment, Executivul Consiliului Judeţean pare să fi identificat una dintre soluţii, în ce priveşte Căminul de bătrâni care funcţionează pe teritoriul comunei Smeeni, şi care ar putea fi reamplasat pe teritoriul aceleiaşi comune, în satul Albeşti, într-un imobil care a funcţionat ca unitate de învăţământ, dar care a fost propus, de Primăria Smeeni, pentru un program de conservare.
„Proiectul de hotărâre inițiat este continuarea, ca aplicabilitate, a Hotărârii Consiliului Județean Buzău nr. 131/2024 prin care , luându-se act de Procesul Verbal al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Buzău, s-a stabilit ca în colaborare cu autoritățile locale din comuna Smeeni și municipiul Rm. Sărat să identificăm imobile în care să relocăm cele două cămine pentru persoane vârstnice”, se arată în referatul înaintat consilierilor judeţeni de preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu.
Căminul pentru persoane vârstnice Smeeni funcționează în prezent într-un corp de clădire din incinta Spitalului de boli cronice Smeeni, dat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, prin hotărâri ale Consiliului local al comunei Smeeni din 2006. După consultarea specialiştilor s-a ajuns la concluzia că această construcție nu mai corespunde standardelor minime de calitate în furnizarea serviciilor sociale pentru persoane vârstnice (din punct de vedere spațiu/beneficiar, acces spații sanitare, alte facilități etc.). În colaborare cu autoritatea locală Smeeni a fost identificat un imobil cu anexe în satul Albești în care a funcționat o unitate de învățământ, aflat în conservare. Acesta ar corespunde, cu intervenție de renovare/recompartimentare astfel încât să se alinieze standardelor de calitate.
„Dacă Consiliul local al comunei Smeeni va aproba această solicitare, fără echivoc va fi un beneficiu și pentru comunitatea locală în sensul: – construcția actuală în care funcționează Căminul pentru persoane vârstnice va reveni în administrarea Spitalului de boli cronice putând fi valorificat prin atragere de fonduri europene pentru servicii medicale sau conexe actului medical; – va fi protejată resursa umană provenind din comuna Smeeni și care lucrează în cadrul căminului; – se asigură accesul beneficiarilor căminului la serviciile Centrului de zi pentru persoane vârstnice realizat de Unitatea administrativ – teritorială Smeeni prin fonduri europene”, se mai arată în referatul preşedintelui Neagu. Terenul aferent este de 2847 mp, însă necesari sunt numai 2478 mp urmând ca prin dezmembrare diferența să rămână în proprietatea comunei ca teren de sport.



