Actualitate

Calendarul zilei – 25 septembrie

Creștinii ortodocși îi pomenesc pe Sfânta Cuvioasă Eufrosina, pe Sfântul Serghie de Radonej, pe Sfântul Mucenic Pafnutie Egipteanul, pe Sfântul Pafnutie anahoretul și pe Sfinții Mucenici Pavel și Tatis, cu fiii lor, iar credincioșii romano-catolici îi celebrează pe Sfântul Sfințit Cleofa, ucenicul lui Iisus și pe Sfântul Sergiu, călugărul.

Ziua dăruirii

  • 1396 – Lupta de la Nicopole – Armatele cruciate, conduse de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387-1437), alături de care a participat şi Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti (1386-1418), au fost înfrânte de oastea turcă condusă de sultanul Baiazid I (1389-1402).
  • 1785 – S-a născut, la Braşov, Christian Flechtenmacher, jurist, principalul autor al codului de legi cunoscut sub numele de „Codul Calimach” (1817); a publicat, pentru prima dată în spaţiul românesc, un „Dicţionar juridic” (1815). (m. 1/13 mai 1843)
  • 1826 – A fost semnată Convenţia ruso-turcă de la Akkerman, prin care se confirmau clauzele Tratatului de pace de la Bucureşti (1812).
  • 1880 – S-a născut geologul Gheorghe Macovei, membru titular activ al Academiei Române. (m. 31 mai 1969)
  • 1881 – S-a născut poetul Panait Cerna (Panait Stanciof). (m. 26 mart./8 apr. 1913)
  • 1913 – S-a născut Maria Tănase, celebră interpretă a cântecului popular românesc. (m. 22 iun. 1963)
  • 1920 – S-a născut Dimitrie Vatamaniuc, istoric şi critic literar, membru de onoare al Academiei Române. (m. 4 iul. 2018)
  • 1936 – S-a născut Ileana Sărăroiu, interpretă de muzică populară, muzică uşoară şi romanţe. (m. 12/13 mai 1979)
  • 1938 – S-a născut regizorul, scenaristul şi producătorul Nicolae Mărgineanu.
  • 1944 – S-a născut compozitorul Dorin Liviu Zaharia. (m. 3 dec. 1987)
  • 1946 – S-a născut Dan Voiculescu, preşedinte fondator al Partidului Umanist Român (PUR), ulterior Partidul Conservator, în prezent Partidul Umanist Social Liberal (PUSL).
  • 1948 – S-a născut Ştefan Birtalan, fost handbalist şi antrenor. (m. 27 mai 2024)
  • 1948 – S-a născut compozitorul şi producătorul Vasile Şirli, stabilit la Paris din 1986.
  • 1983 – A murit Ion Theodor Ilea, poet şi prozator. (n. 17 iun. 1908)
  • 1990 – S-a semnat, la Washington, SUA, Acordul de aderare a României la Corporaţia Financiară Internaţională, organizaţie afiliată la Banca Mondială.
  • 2006 – Cea de-a 61-a reuniune a Consiliului Permanent al Francofoniei, organizată cu prilejul Sommet-ului Francofoniei, a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucureşti.
  • 2013 – Ambasadorul Sorin Ducaru a preluat funcţia de şef al Diviziei pentru riscuri de securitate emergente din cadrul Alianţei Nord-Atlantice. (sept. 2013 – nov. 2017)

Austria

  • 1849 – A murit compozitorul Johann Strauss (tatăl), considerat „regele valsului vienez”. (n. 14 mart. 1804)

Irlanda

  • 1964 – S-a născut actriţa şi cântăreaţa Maria Doyle Kennedy. (60 de ani)

Marea Britanie

  • 1929 – S-a născut actorul şi scenaristul Ronnie Barker. (m. 3 oct. 2005)
  • 1984 – S-a născut actriţa Annabelle Wallis, cunoscută pentru rolurile din filme precum „The Tudors” (2009-2010) şi „Peaky Blinders” (2013-2019).

Spania

  • 1949 – S-a născut regizorul, scenaristul, actorul şi compozitorul Pedro Almodovar, laureat al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin cu „Dolor y gloria” (2019).

SUA

  • 1929 – S-a născut ziarista, producătoarea şi scriitoarea Barbara Walters. (m. 30 dec. 2022)
  • 1944 – S-a născut actorul Michael Kirk Douglas, laureat a numeroase premii, inclusiv două premii Oscar, pentru producţia filmului „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (1975) şi pentru cel mai bun rol principal, în „Wall Street” (1988).
  • 1964 – S-a născut actriţa şi regizoarea Lily Mariye.
  • 1969 – S-a născut actorul şi cântăreţul Hal Sparks.
  • 1969 – S-a născut actriţa şi cântăreaţa Catherine Zeta-Jones, laureată a premiului Oscar la categoria cea mai bună actriţă într-un rol secundar, în „Chicago” (2002).
  •  1989 – S-a născut actorul de origine canadiană Jordan Gavaris.
  • 1999 – A murit scriitoarea de romane fantastice şi science fiction Marion Zimmer. (n. 3 iun. 1930)

Internaţionale

  • 1984 – Au fost restabilite relaţiile diplomatice între Egipt şi Iordania. (40 de ani)
  • 2024 – Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE. (Bruxelles)

Articole similare