
Meci care a lăsat un pic de dorit la capitolul estetică, dar care i-a mulțumit pe mulți dintre suporterii buzoieni, prezenți aseară, pe arena din Crâng. Gloria și Oțelul au remizat, 0 la 0, la capătul unei partide caracterizată mai degrabă prin angajament și dueluri tari decât prin reușite tehnice.
Marea ocazie a meciului, căci au fost destul de puține, a venit chiar către finalul primului act, după o fază superbă de contraatac, după pe traseul Budescu-Matos și retur. Fostul internațional a inventat o pasă de „vulpoi bătrân”, prin spatele ambilor stoperi gălățeni, Matos a ajuns la balon și i-a întors serviciul lui Budescu, care a șutat, oarecum dezechilibrat, la colțul scurt. Iustin Popescu, pe fază, a respins, cu ceva emoții.
La relure, Maciel a ratat deblocarea tabelei, după ce a expediat de la marginea careului un șut la care Lazar nu ajunsese. Din fericire, balonul a trecut pe lângă buturi. Câteva minute mai târziu, o execuție asemănătoare a reușit Jipa, însă șutul tânărului venit de la Hermannstadt a trecut tot pe lângă.
Până la final n-au mai fost cine știe ce ocazii, însă, după ultimul fluier, atât jucătorii, cât și Eugen Neagoe, au fost răsplătiți cu aplauze. Gloria a scăpat de aura acelei echipe care lua gol de la aproape oricine, iar jocul defensiv solid pe care l-au etalat buzoienii oferă ceva speranțe în lupta pentru retrogradare.
Roș-albaștrii nu au scpătat de statutul lanternei roșii, însă au ocazia să o facă săptămâna viitoare, în derby-ul suferinței, cu FC Botoșani. Șase puncte are Gloria după opt etape, la fel ca adversara de săptămâna viitoare.








