Sport

Crește legiunea oltenească?

David Lazar ar fi semnat cu Gloria

Odată cu instalarea pe bancă a lui Eugen Neagoe, Gloria a început deja să importe jucători din Oltenia. După mutarea lui Dragoș Albu, confirmată deja și de extensiile social-media ale clubului, în Crâng va sosi, foarte probabil, încă un fotbalist care a evoluat în ultimii ani în Bănie.

Este vorba despre David Lazar, goalkeeperul celor de la Universitatea, echipa aflată sub patronatul lui Mihai Rotaru. Cariera acestuia, fost jucător aflat la un moment dat în circuitul echipei naționale, a înregistrat un trend descendent în ultimii ani, ajungând să aibă un rol incomod, acela de al treilea poartar al „Leilor”, după ce, la echipă, sosise și Silviu Lung Jr. Cum Laurențiu Popescu, convocat zilele acestea de Mircea Lucescu, trece printr-o perioadă de grație, șansele lui Lazar de a mai apăra poarta Craiovei erau minuscule, spre nule.

În acest context, transferul la Buzău ar putea însemna un restart pentru cariera goalkeeperului născut la Oradea, sportiv care avea, odinioară, o cotă de piață de peste un milion de euro. Și oltenilor le-ar conveni mutarea, întrucât ar scăpa de contractul lui Lazar. Cel mai probabil, dacă transferul se va realiza (unii spun că deja a fost făcut), Costel Gâlcă l-ar putea rechema de la Reșița pe talentatul Matei Goga.

La Gloria, Lazar le va face concurență lui Greab și Răilean, doi goalkeeperi care nu au dat satisfacție în acest început de sezon. Primul a comis câteva gafe mari, sezisate și taxate inclusiv de tribună, al doilea a apărat bine cu Rapid, însă nu a mai convins în meciul următor, cu Universitatea Craiova. Portarul de 33 de ani l-ar avea coleg pe Ișfan, un alt fotbalist care aparține Universității, venit la Buzău sub formă de împrumut.  În lotul din Crâng figurează și un al patrulea portar, Dragoș Horeboiu, sportiv care tocmai a împlinit 22 de ani. Pe cale de consecință, nu este exclus ca Greab sau Horeboiu să părăsească gruparea buzoiană în zilele următoare, fie în urma unei rezilieri, fie împrumutați la alt club.

David Lazar a impresionat la Astra Giurgiu, acolo unde se transferase de la Vejle BK. A urmat apoi mutarea la Craiova, transfer care s-a realizat în 2021. A bifat 162 de prezențe în Superligă (138 în sezonul regular, 18 în play-off și 6 în play-out) dar și câteva meciuri europene. A îmbrăcat de trei ori tricoul naționalei de tineret și o dată pe cel al selecționatei mari, într-un meci cu Belarus, disputat în 2020. Pentru meciurile celor de la Craiova contra slovenilor de la NK Maribor, nu a fost convocat.

Articole similare