Muzeul Județean Buzău adăpostește o parte esențială din istoria educației românești: tăblițele cu ceară și ardezie, precursoare ale caietului modern. Aceste exponate, folosite de elevii din secolele XIX și XX, oferă o privire fascinantă asupra evoluției învățământului și a metodei de transmitere a informației, scrie „Agerpres”.
Potrivit directorului Muzeului Județean, Daniel Costache, tăblițele cu ceară și cele din ardezie au fost folosite pe scară largă în școlile românești la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Acestea erau utilizate de elevii din mediul rural și urban, în instituțiile de învățământ asociate cu biserica, dar și în școlile laice care au apărut ulterior. Scrisul este una dintre caracteristicile fundamentale care au contribuit la evoluția umanității. De la inscripțiile pe piatră până la scrisul pe papirus și hârtie, fiecare suport a jucat un rol esențial în transmiterea cunoștințelor. Tăblițele din ceară și ardezie sunt un exemplu relevant al acestui proces de evoluție.
Muzeul deține peste 20 de astfel de tăblițe, fiecare având o ramă de lemn acoperită cu o peliculă de ceară. Elevii foloseau un stilus din lemn sau carbon pentru a scrie informații succinte, care erau apoi șterse și reutilizate. Tăblițele din ardezie, mai durabile, au înlocuit treptat cele cu ceară, oferind un suport mai stabil pentru scris. „Suportul de tip tăbliţe cu stilus avea foarte multe neajunsuri, pentru că nu puteai îndosaria foarte multe şi nu puteai să ai parte de informaţie scrisă atât de multă precum o poţi avea într-un caiet, însă a avut rolul lui definitoriu în ceea ce înseamnă scrisul pe un suport. Piesele pe care le deţinem în muzeu sunt din Buzău. Erau folosite de elevi la şcolile din actualul teritoriu al municipiului, dar şi în centrele şcolare de pe lângă mănăstiri. Tăbliţa are o formă patrulateră, dreptunghiulară, din lemn, are o peliculă de ceară şi ataşat de ea este un stilus, un beţişor confecţionat din lemn ascuţit la vârf cu care se scrijelea pe acea suprafaţă de ceară. Când era epuizată suprafaţa de scris, se nivela, după care se scria deasupra din nou. Mai târziu s-au folosit tăbliţele care nu mai aveau suprafaţă din ceară, fiind înlocuită cu ardezie iar un stilus din carbon oferea efectul scrisului pe tablă cu cretă”, a spus Daniel Costache pentru sursa citată.
În absența suporturilor de scris mai avansate, elevii erau nevoiți să rețină și să învețe cât mai multe informații în timpul lecțiilor. Tăblițele erau utilizate pentru calcule matematice, formule și informații esențiale care puteau fi repetate acasă înainte de a fi șterse pentru a face loc pentru noile lecții. „Multă informaţie era transmisă oral şi reţinută de elevi în timpul orelor de curs, iar tăbliţele erau folosite pentru calcule matematice, informaţii esenţiale, formule. Un elev putea să deţină mai multe tăbliţe, nu erau ieftine, dar nici greu de procurat sau de întreţinut, nu erau nici comode la cărat. Scrisul de pe tăbliţe se putea deteriora foarte repede având mai multe bucăţi puse într-o traistă, dar şi-au făcut treaba. Ele au fost înlocuite în prima parte a secolului XX. Cele care sunt expuse la noi în muzeu au până în 200 de ani vechime, ca dimensiuni sunt pe jumătate din formatul A4. Tăbliţele pe care le avem am putea să le localizăm în timp, în perioada lui Spiru Haret, cel care a reformat sistemul de învăţământ românesc”, a explicat directorul muzeului pentru „Agerpres”.
