Educație

FOTO / Care este bilanțul activității europene la Colegiul Economic

Opt cadre didactice și 20 de elevi au beneficiat de mobilitățile planificate de Comisia de Proiecte Europene de la Colegiul Economic „Regele Mihai I” Buzău, împreună cu alte unități școlare europene de prestigiu, cu același profil economic, una dintre ele având încrederea liceului buzoian de mulți ani. Astfel, trei cadre didactice și 12 elevi au desfășurat activități în proiectul „Our heritage. Our future” în zona Cinque Terre, găzduiți fiind de Istituto Tecnico Commerciale e Tecnologico „Fossati – Da Passano”, din La Spezia, Italia, în perioada 18-24 februarie 2024.

Alți opt elevi ai liceului buzoian, însoțiți de directoarea Geta Burducea și alte două cadre didactice au mers, de această dată, în Spania, unde partener a fost o școală colaboratoare de mai mulți ani, res-pectiv IES (Instituto de Educación Secundaria) Luís Seoane din Monte Porreiro, Pontevedra. Activitatea a avut loc în perioada 21-27 aprilie 2024. Delegația din Spania a fost găzduită, la rândul ei, de elevii din Buzău în preajma Sărbătorilor Pascale, 7-13 mai 2024. Atunci buzoienii au avut   ocazia de a promova tradițiile locale.

„Ne bucurăm de faptul că și în anul II de acreditare obiectivele propuse au fost atinse, iar elevii noștri au demonstrat că au dobândit sau și-au îmbunătățit noi competențe digitale, au conștientizat importanța cunoașterii patrimoniului național și internațional pentru a continua să îl promoveze prin toate căile avute la îndemână, respectiv au învățat să fie mai buni antreprenori, una din temele proiectelor fiind și cea legată de sustenabilitate în business. După finalizarea activităților, diseminarea a fost una intensă, astfel că rezultatele au devenit vizibile rapid pentru toate grupurile țintă prin: amenajarea unui colț Erasmus în școală unde am expus afișe, poze, produse; comunicate de presă pe plan local, național și internațional; crearea de site-uri dedicate proiectelor; promovarea pe platformele E-Twinning și de social media; întâlniri periodice ale membrilor clubului Erasmus de la nivelul școlii; <cafenele> ale profesorilor; ședințe cu părinții; anunțuri făcute de președintele Consiliului elevilor pe școală; sărbătorirea unor zile specifice ca 9 mai, Ziua Porților Deschise, Ziua Regalității, 5 iunie etc.; publicarea de articole în revistele școlii ca de pildă Be Smart online sau <Noi și Europa>; participarea la concursul <Made for Europe> unde elevii au obținut premii pe județ și la etapa națională pentru produsele concepute pe baza experienței avute în proiectele europene în care au participat și multe altele”, sunt câteva dintre rezultatele aplicării proiectelor europene în această unitate de învățământ pe care le enumeră Diana-Mihaela Stancu, responsabil Comisia de Proiecte Europene la Colegiul Economic „Regele Mihai I” Buzău.

Activitățile de job shadowing, nelipsite

Activitățile de job shadowing au devenit o prezență constantă în acest liceu buzoian. Una dintre activitățile recente a fost cea desfășurată în parteneriat cu IES Simon, Gran Canaria, Spania. „Am fost gazdele a doi profesori care au participat la lecții demonstrative, la vizite de lucru și acțiuni întreprinse în aceeași perioadă în care au fost în România și reprezentanții școlii din Pontevedra. Schimbul de experiență a adus multe avantaje de ambele părți,
oaspeții noștri au fost încântați, cu atât mai mult cu cât erau pentru prima dată în România. Ne-am despărțit mai îmbogățiți cu practici noi, idei și perspectiva de a relua colaborarea pentru anul viitor”
, spune Diana-Mihaela Stancu, care explică faptul că, în calitate de responsabil al clubului Erasmus+ al Liceului Economic și fiind una dintre persoanele de contact ale Agenției Naționale în ceea ce privește gestionarea fondurilor nerambursabile primite anual în urma obținerii acreditării în anul 2021, a susținut permanent mobilitățile care dezvoltă competențele digitale, atât în rândul elevilor de la Colegiul Economic „Regele Mihai I” selectați în proiectele derulate cu partenerii noștri din străinătate, cât și al cadrelor didactice care au participat la cursurile de formare de-a lungul anilor.

Astfel, în perioada 4-10 august 2024 a fost planificată deplasarea în Split, Croația, a unei delegații formată din două cadre didactice de la liceul buzoian, pentru participarea la cursul de formare Erasmus+ Key Action 1, „Teaching the fun way in the digital era”, organizat de una dintre cele mai cunoscute și performante organizații în domeniu, cu o vechime de zece ani în traininguri pentru profesorii din Europa, Maksima TC (www.erasmuscoursescroatia.com). La acest curs de perfecționare au luat parte directoarea adjunctă, prof. Maria Popa, și  prof. Diana-Mihaela Stancu. Cursul a durat șapte zile, timp în care activitățile au fost variate, orele de curs au fost ținute de profesori de informatică, traineri specializați în metode interactive de predare-învățare-evaluare, psihologi și tineri voluntari. Această instruire i-a ajutat pe participanți să-și dezvolte competențele digitale preponderent într-o atmosferă relaxantă, dar cu  rezultate.

Printre activitățile desfășurate acolo, delegația de la Economic a participat la seminarii de captare a atenției elevilor, traininguri pentru însuțirea abilităților de comunicare cu elevii și menținerea unui echilibru între o atmosferă plăcută,  de concentrare la clasă, precum și la ore de Informatică, unde au fost învățate noi aplicații, s-a făcut familiarizarea cu noile facilități ale unor softuri deja populare sau platforme educaționale ce promovează învățarea colaborativă (Padlet – sandboxes/mindmapping, Canva, Gamma AI-infused, Immersal App, BookCreator, GooseChase etc.). Au avut ocazia să creeze apoi materiale audio-foto-video în echipe mixte cu participanți din țări diferite să realizeze benzi desenate, să scrie proiecte și  să le implementeze  integrând instrumentele TIC, au dezvoltat jocuri utilizând inteligența artificială pentru o mai mare implicare a elevilor în rezolvarea sarcinilor complexe șu contribuit la crearea unei biblioteci virtuale personale, pentru deprinderea gestionării eficiente a resurselor digitale disponibile și moduri de partajare a acestora ținând cont de regulile de copy-right și confidențialitate a datelor. În plus au mai aflat lucruri noi despre crearea de sarcini în afara clasei, în natură, rezolvate în echipă de tipul „vânătoarea de comori” și au realizat chestionare și alte instrumente online eficiente etc.

Prin urmare, competențele vizate în acest program la care au participat cadre didactice de la „Economic” alături de alți 100 de colegi din 14 țări, au fost: utilizarea eficientă a noilor tehnologii la clasă pentru creșterea motivației și creativității elevilor, integrarea diferitelor tipuri de instrumente TIC, digitale, IA etc. în proiectarea didactică astfel încât să creăm o atmosferă prolifică de învățare, cu o componentă distractivă, dezvoltarea capacității de a crea prezentări dinamice și cât mai atractive, folosirea cu mai mare ușurință a variatelor tipuri de instrumente digitale, aplicații și platforme educaționale în proiectarea didactică, utilizarea proiectelor în evaluare și dezvoltarea competențelor organizatorice, de time management și gândire critică, îmbunătățirea comunicării în alte limbi străine (Engleză), folosirea eficientă a Internetului, Web 2.0 și dezvoltarea capacității de a colabora și a delega rolurile potrivite într-o echipă.

Articole similare