Predoiu: A fost îmbunătăţită activitatea de combatere a migraţiei ilegale

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, cu ocazia găzduirii la Bucureşti a primei echipe de comandă Frontex, că în lunile precedente a fost îmbunătăţită activitatea de combatere a migraţiei ilegale, fiind principalul nostru argument în continuarea proiectului de accedere în Spaţiul Schengen iar lunile care urmează vor fi critice pentru că este important să menţinem această performanţă.
„Faptul că lansăm acest proiect-pilot al Frontex, aici, la Bucureşti, în România, are multiple semnificaţii. În primul rând, este o dovadă, aşa cum s-a menţionat deja, a capacităţii şi expertizei Poliţiei de Frontieră Române. Este, de asemenea, un semn al angajamentului României, prin Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia de Frontieră Română, de a proteja graniţele Europei şi de a consolida instituţiile europene”, a spus ministrul de Interne.
Cătălin Predoiu a arătat că România, prin Ministerul Afacerilor Interne şi, respectiv, Poliţia de Frontieră Română, este a doua ţară ca forţă în cadrul Frontex atât în ceea ce priveşte trupele care contribuie la activităţile operaţionale, cât şi în planificarea şi coordonarea la sediul central al Frontex. „Dacă luăm în considerare cifrele referitoare la trupele Frontex, aproximativ 2.200, şi numărul trupelor cu care am contribuit, aproximativ 237 pentru activităţi operaţionale, dar şi cei 115 pentru planificare la sediul central al Frontex, suntem a doua ţară prezentă în cadrul Frontex”, a menţionat ministrul. El a precizat că nu este vorba doar despre numere, ci şi despre muncă intensă: „Suntem activi în aproximativ 13 operaţiuni Frontex în prezent: Terra 2024, Minerva, Indalo, Poseidon, Centrul de Situaţii Frontex pentru Supraveghere Aeriană, Focal Points Aero, dar şi în Albania, Croaţia, Muntenegru, Bulgaria, Italia, Macedonia de Nord şi multe altele. Aşadar, suntem aici nu doar pentru a fi prezenţi, ci pentru a munci, pentru a sprijini progresul Frontex, iar acest lucru mă aduce la cel de-al doilea sens important al acestui eveniment de astăzi: acest proiect-pilot face parte dintr-o reformă mai amplă, proiectată de Comisia Europeană, de instituţiile europene, iar aceasta începe, aici, în România”, a completat Predoiu.
Ministrul de Interne a subliniat că este extrem de mulţumit de activitatea Poliţiei de Frontieră. „În lunile precedente a fost îmbunătăţită activitatea de combatere a migraţiei ilegale, este principalul nostru argument în continuarea proiectului de accedere în Spaţiul Schengen. Lunile care urmează vor fi critice pentru noi pentru că este important să menţinem această performanţă la nivelul pe care l-aţi atins şi nu o putem face altfel decât continuând pe aceeaşi cale de profesionalism, de integritate, de exigenţă faţă de propria activitate şi faţă de activitatea colegilor”, a spus Predoiu. „Păstraţi acelaşi ritm, manifestaţi aceeaşi intransigenţă faţă de orice este în afara nu numai a literei legii, dar şi a spiritului ei, păstraţi integritatea instituţiei şi rezultatele vor veni aşa cum au venit şi după aceste luni de muncă asiduă. Nicio activitate umană, nicio instituţie nu este perfectă şi de multe ori vedem, din păcate, unul care greşeşte şterge munca tuturor, dar asta nu trebuie decât să ne facă mai concentraţi, mai aplicaţi pe ceea ce facem, mai exigenţi şi cu noi şi cu cei din jurul nostru. Eu sper ca la finalul acestor trei-patru luni care urmează să ne reântâlnim să constatăm că ne-am atins obiectivul. Dumneavoastră să ţineţi cifrele privind migraţia ilegală jos acolo unde le-aţi dus prin muncă asiduă în colaborare cu celelalte arme aici prezente şi mă bucur că sunt prezente pentru că lucrăm integrat, lucrăm ca o echipă. Iar noi, cu toţii în ansamblu ca minister, alături de alte instituţii care concură la acest efort privind accederea în Schengen, să constatăm că ne-am atins obiectivul”, a mai arătat Predoiu.



