Politic

Ce spune Romaşcanu despre relaţia din coaliţie în campania electorală

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul de Buzău Lucian Romaşcanu, a vorbit luni despre relaţia din coaliţie, în perspectiva alegerilor şi a campaniei electorale; acesta a spus că social-democrații vor încerca să fie departe de conflicte dar, în măsura în care vor fi atacaţi, vor răspunde. Coaliţia de guvernare funcţionează în continuare, a mai spus Romaşcanu.

Romaşcanu a fost întrebat la Parlament dacă în şedinţa coaliţiei s-a discutat despre modul în care cele două partide se vor comporta în campania electorală. „A fost o discuţie la modul general, concluzia căreia fiind că PSD va trebui să se concentreze pe livrarea mesajelor proprii, să transmitem ceea ce am făcut şi ce vom face, vom avea în foarte scurt timp programul de guvernare pe care îl vom comunica şi vom încerca să fim departe de conflicte dar, sigur că, în măsura în care vom fi atacaţi, vom răspunde”, a spus Romaşcanu.

Social-democratul a precizat că, în opinia sa, după această şedinţă, care este un organism de conducere colectivă al acestei coaliţii, s-a dovedit că se poate ajunge la decizii comune, cum este cea referitoare la trecerea prin Parlament a proiectului privind ridicarea pragului de impozitare a pensiilor. „Au existat în spaţiul public declaraţii cum că nu prea s-au întâlnit oamenii în coaliţie, vă spun că de la începutul anului au fost 14 sau 15 întâlniri ale coaliţiei. Coaliţia de guvernare funcţionează în continuare; din ceea ce înseamnă campania electorală şi poziţionarea fiecărui partid în parte, eu am spus că poate ar trebui să fim mai cu grijă şi să nu ardem punţi. Există şi în cadrul PNL foarte multe mesaje pe care eu le cred de uz intern şi pe care le tratăm în consecinţă”, a completat Lucian Romaşcanu.

Articole similare