O expoziție inedită de fotografie ce oferă privitorului o incursiune fascinantă în lumea vibrantă a concertelor și care surprinde esența unor festivaluri renumite precum Electric Castle și Rockstadt Extreme Fest din vara anului 2024 îi așteaptă pe buzoieni să îi treacă pragul la Iazul Morilor. Ea aparține artistului buzoian Theodor Tudose, care a dorit să transmită publicului Buzău International Arts Festival o privire intimă asupra spectacolului muzical, 
surprinzând dinamica, energia și emoțiile fiecărei interpretări live la festivalurile la care a participat. Publicul buzoian este invitat să exploreze o formă de artă dinamică și captivantă, până la încheierea expoziției, pe data de 4 septembrie, oferindu-i-se o oportunitate rară de a se conecta cu magia muzicii prin obiectivul lui Theodor, un fotograf cu o carieră de aproape un deceniu pe care a dedicat-o acestui gen artistic. Inspirat de maeștri precum Neil Preston, Henri Cartier Bresson, dar și de fotografi locali, precum Miluță Flueraș, Tudose are o amprentă personală și intimă a fotografiei de concert, menită să transmită nu doar imaginea, ci și povestea și energia fiecărui moment.
Povestea carierei lui fotografice începe cumva ca o promisiune că va fi una fantastică, cu o împletire cu fire nevăzute de destin cu „Phoenix” , legendara trupă rock. Asta explică cumva și prezența trupei la Buzău într-un concert incendiar la prima ediție a BIAF și concertul omagiu cu care s-a deschis anul acesta a IV-a ediție BIAF, în memoria regretatului Nicu Covaci, liderul trupei și un mare prieten al artistului fotograf Theodor Tudose. L-am rugat pe Theodor, după vernisajul expoziției la care a luat parte și primarul Constantin Toma, să ne spună într-un scurt interviu povestea acestei prietenii, cum a ajuns să-și descopere pasiunea pentru această artă, dar și despre atmosfera BIAF ca artist, precum și din perspectiva de organizator de festival pe care o are alături de Mihaela Constantinescu, Irinel Constantinescu și Cristian Martin.
Reporter: Cum este expoziția aceasta de la Iazul Morilor pe care ai intitulat-o „Loud exposures”? Cum ai construit-o?
Theodor Tudose: Anul acesta a fost foarte bun din punct de vedere fotografic. Am mai multe fotografii de la concerte. Unul dintre highlight-urile de anul acesta a fost de a-l fotografia pe Shaquille O’Neal, adică DJ Diesel, una dintre legendele baschetului, a cărei evoluție am urmărit-o de mic. A avut un show superb la Electric Castle și am reușit să-i prind și un portret cu el în spate, în back stage.
Fiecare fotografie este o poveste despre un personaj, personalitate, fiecare spune ceva. Acesta este de fapt țelul: să reușești să spui o poveste complexă printr-o imagine. Nu știu dacă contează câte fotografii de genul acesta faci într-o carieră, contează cât de bune sunt și ce impact au. Sunt fotografi recunoscuți pentru o singură fotografie chiar dacă în spate au o carieră gigantică de fotografi. Acea fotografie spune totul și e de ajuns.
Rep.: Ai vreo fotografie preferată care ți-a rămas la suflet? Poate una este mai specială, poate are o poveste mai deosebită în spate?
T.T.: Am cu Nicu Covaci, una pe care ați văzut-o și la paradă pe steag. Mai am cu Iggy Pop, de anul trecut. A fost momentul pe care l-am așteptat cel mai mult. A fost și primul an în care am colaborat cu Electric Castle și mi s-au deschis porțile către „lumea Electricului”. Iggy este ceva aparte, e un artist complex. Nu m-a interesat nimic altceva decât să scot o fotografie excelentă cu Iggy.
Rep.: De unde a pornit pasiunea ta pentru fotografie?
T.T.: Eram prin clasa a X-a, la Liceul de Arte „Margareta Sterian”, secția de actorie, în vacanță, cu prietenii în Vama Veche. Cineva avea un aparat foto și l-am rugat să mi-l împrumute să fac o fotografie cu o floare. Eu mai făcusem fotografii pentru familie, cu aparatul familiei, dar până atunci, nimic nu a fost deosebit. La întoarcere i-am rugat pe părinți să-mi cumpere un aparat foto și au avut inspirația să mă asculte și de aici a pornit totul. Nu pot să explic de ce a apărut fotografia în viața mea și a și rămas. În adolescență am cântat la chitară, am cântat la pian, am fost la baschet, am fost la fotbal. Fotografia este însă cea care a rămas poate și pentru că a fost un mediu pe care îl descopeream și singur.
Rep.: Ați început chiar cu „fotografia de concert”?
T.T.: Am început activitatea cu fotografia de concert în Buzău. Aveau loc niște concerte în Buzău dedicate adolescenților. Am mers și eu și am întrebat dacă pot să fotografiez. Oamenii au fost deschiși, au acceptat propunerea mea și, la final, le-am oferit fotografiile; altele le-am postat pe Facebook. Apoi, am discutat cu organizatorii care făceau concerte în cafenea, în mall, în special concerte de rock – eu fiind ascultător de muzică rock -, și am avut o înțelegere: eu fac fotografii, iar voi mă lăsați înăuntru la concert. Pentru un băiat de vârsta mea de atunci, să mergi la un concert și să nu fii nevoit să plătești biletul și să faci și ce îți place, era mare lucru. Gândeam că părinții îți dau bani, și poți să le ceri, dar dacă îți rămân banii aceia în plus și îți mai iei și un suc, cu atât mai bine.
După un concert „Phoenix” în Buzău i-am scris un mesaj chitaristului Cristi Gram și l-am întrebat dacă pot să merg să-i fotografiez și la București. Răspunsul a fost pozitiv și am mers și i-am fotografiat la concertul de la Arenele Romane. „Phoenix” aniversa 55 de ani. Apoi „Phoenix” a revenit în Buzău la „Drăgaică” și am primit un telefon de la unul dintre oamenii de la tehnic ai trupei care mi-a spus că Nicu Covaci vrea să vorbească cu mine. Am fotografiat concertul lor din târgul „Drăgaica”, am vorbit cu Nicu Covaci care mi-a spus că i-au plăcut foarte mult fotografiile de la concert și m-a invitat să merg cu ei în turneu. Am fost cu ei prin țară, prin mai multe orașe. A fost o experiență incredibilă. A fost un deschizător de drumuri. Eram fan „Phoenix” și Nicu Covaci. Prima trupă pe care am ascultat-o era „Phoenix”. Colaborarea aceasta mi-a dat curajul să încerc să fotografiez și la București.
Am intrat în comunitatea de fotografi de concert și, ulterior, am intrat la facultate. M-am întâlnit și cu Miliță Fluieraș, care a fost pentru mine, ca și Covaci, o persoană care a apărut la momentul potrivit și care mi-a deschis ochii la creativitate, la stilul tehnic, felul de a vedea, conduita fotografiei etc. E un prieten bun. E ca un frate mai mare pentru mine. Nicu a fost ca un bunic.
Rep.: Acum înțeleg cum ați reușit să realizați cu Phoenix și Nicu Covaci primul concert la BIAF, iar la această ediție, a IV-a a festivalului, unul în memoria lui Nicu Covaci!
T.T.: La prima ediție BIAF deschideam festivalul cu Nicu Covaci. Pentru mine a fost un vis devenit realitate. Concertul a fost la așteptări, iar Nicu s-a simțit foarte bine. Atunci a avut și prima expoziție de artă la Buzău, prima și din țară. A mai avut după în București, și Timișoara. Au fost doar câteva astfel de expoziții în țară. Pe cât a fost de puternic în muzică, pe atât a fost și în artă plastică, numai că mai puțină lume a știut despre această preocupare a lui.
Rep.: Ai multe fotografii cu el?
T.T.: Am multe. Din păcate, nu atâtea câte mi-aș fi dorit. Mi-aș fi dorit ca timpul să ne lase mai multe întâlniri, dar am și eu să pregătesc o expoziție cu „Phoenix”, după BIAF. O să selectez fotografiile care îl caracterizează și prin care simt eu că i-am capturat esența cu adevărat.
Rep.: În turnee, oamenii se descoperă așa cum sunt ei, dincolo de fotografie sau de concert. Te-ai gândit să scrii vreo carte despre el?
T.T.: Nu aș putea să scriu. Eu am scos o carte cu Nicu de partituri intitulată „Phoenix colecție de partituri”, care cuprinde partiturile „Phoenix” și cu fotografiile mele; ne-am fi dorit să scoatem zece volume. Înainte de cartea asta am mai scos una, ediție limitată, 50 de bucăți, care se numește „Încotro”; este o carte cu rezumatul fotografiei mele până în 2021.
Rep.: Cum reușești să te dedici BIAF? Este un festival foarte mare și nu prea știu să existe altul în țară de anvergura lui și ca durată, dar și din punct de vedere al conținutului artistic foarte variat!
T.T.: Cred că suntem singurii cu un festival de o lună de zile, care conține toate artele. Este pentru mine o muncă de suflet și o fac cu drag. BIAF pentru mine a pornit din dorința de a oferi tinerilor ceea ce eu nu cred că am avut acces, sau am avut acces dar mult mai puțin. Adică acces la cultură, la artiști – să poți să discuți cu un artist favorit actor, regizor, fotograf, scriitor, să-i pui întrebări -; e un lucru care pe mine ca tânăr m-ar fi ajutat să-mi dea încredere. BIAF este ceea ce mi-aș fi dorit eu ca tânăr să se întâmple și ce îmi doresc ca generațiile actuale și viitoare să aibă la îndemână. Este dragoste pentru artă.
Rep.: Pentru mulți tineri ești chiar „profesorul lor de fotografie”?!
T.T.: Am avut noroc să dau peste tineri pasionați de fotografie care au venit și mi-au pus întrebări. Am creat o relație de colaborare prin intermediul BIAF, unde ei s-au înscris ca voluntari. Pot să dau aici exemplu pe Andreea Iordache și Elena Sîmpetru, două tinere talentate și pasionate de fotografie.
Rep.: Aveți anul acesta 400 de tineri voluntari! Aș zice că și aici înregistrați la BIAF un record.
T.T.: Am avut tineri valoroși de la „Arte”, „Economic”, „Eminescu”, „Hasdeu”, „Marghiloman”; avem de la toate liceele. Printre ei s-au numărat tineri care au fost voluntari și care au ajuns la facultate, la fotografie.
Rep.: La Facultate v-ați îndreptat atenția către regie!
T.T.: Am terminat regie film și TV la UNATC. Fotografia mă ajută pe partea de regie. Mă ajută să știu ce vreau de la filmele pe care le fac și de la directorul meu de imagine. Transmit cu ușurință ceea ce am planificat. Am două scurtmetraje de ficțiune, un documentar, tot scurtmetraj și lucrez în continuare la scenarii.
Rep.: Se pare că fotografia v-a devenit un mod de viață. Puteți pleca în vacanță fără aparatul foto?
T.T.: Nu. În București, când mă plimb, când merg la alimentară sau la mall, nu plec fără aparat foto. Acum nu-l am la mine sper că „nu l-am jignit” că nu l-am luat cu mine!
Rep.: Nu cred că v-ați fi putut opri să nu faceți fotografie când ați văzut mulțimea de tineri care a venit la vernisaj!
T.T.: Așa s-a întâmplat anul trecut. Oamenii mi-au spus că ar trebui să ne explici și nouă cadru cu cadru. Eu am stat să fac fotografie!
