Politic

Romașcanu, în Top 10. Cine sunt cei mai puternici lideri PSD după rezultatele de la locale

Corneliu Ştefan (Dâmboviţa), Paul Stănescu (Olt) şi Aladin Georgescu (Mehedinţi) sunt liderii PSD care au condus cele mai performante filiale la alegerile locale din iunie, ca procent, arată cifrele consultate de News.ro. În total, nu mai puţin de zece filiale PSD au obţinut peste 50 la sută la votul pentru Consiliul Judeţean, barometrul care măsoară forţa unui partid pe plan local.

În schimb, dacă ne raportăm la numărul efectiv de voturi obţinut, nu la procente, clasamentul se schimbă. Lia Olguţa Vasilescu a adus cele mai multe voturi pentru PSD la alegerile locale (peste 150.000), urmată de Corneliu Ştefan şi Paul Stănescu.

La alegerile locale din iunie, zece organizaţii PSD au obţinut peste 50 la sută la votul pentru componenţa Consiliului Judeţean, indicele care arată mobilizarea şi forţa unui partid în teritoriu. Pe primul loc s-a clasat organizaţia PSD Dâmboviţa, condusă de Corneliu Ştefan, cu un procent de aproape 60 la sută. De altfel, Corneliu Ştefan a obţinut fără emoţii al doilea mandat de preşedinte al CJ Dâmboviţa şi a fost recompensat de liderul PSD Marcel Ciolacu cu un post de vicepreşedinte la nivel naţional datorită rezultatelor de la locale. Pe locul doi s-a situat PSD Olt, filială patronată din umbră de Paul Stănescu, secretarul general al PSD, iar podiumul a fost completat de organizaţia Mehedinţi, condusă de Aladin Georgescu, un lider mai puţin cunoscut la nivel naţional, aflat în fruntea judeţului din 2014. Printre liderii din teritoriu care au obţinut rezultate de peste 50 la sută la locale se numără nume influente din PSD ca Lia Olguţa Vasilescu (Dolj), Dan Nica (Galaţi), Mihai Tudose (Brăila) sau Lucian Romaşcanu (Buzău).

Dacă schimbăm criteriul de performanţă şi ne raportăm la numărul efectiv de voturi pe care l-a obţinut o filială, nu la procent, atunci clasamentul se schimbă. Cele mai multe voturi la zestrea electorală a PSD au fost aduse de cuplul Lia Olguţa Vasilescu – Claudiu Manda. PSD Dolj a obţinut peste 150.000 de voturi la Consiliul Judeţean Dolj, iar Lia Olguţa Vasilescu (primarul Craiovei) şi Claudiu Manda (europarlamentar) au primit amândoi funcţii de vicepreşedinte la nivel naţional. Pe locul doi s-a clasat Corneliu Ştefan de la Dâmboviţa, iar pe locul trei ”a căzut” Paul Stănescu cu organizaţia Olt. Chiar dacă, în procente, au obţinut sub 50 la sută, lideri ca Ion Mînzînă (Argeş) şi Ioan Stan (Suceava) au strâns aproape 120.00 de voturi pentru partid la alegerile din iunie şi au intrat în top 10 la nivel naţional. La Suceava, rezultatul foarte bun i se datorează în special lui Gheorghe Şoldan, care a reuşit să-l învingă pe liberalul Gheorghe Flutur în competiţia pentru Consiliul Judeţean.

 Clasament după procentul obţinut la Consiliul Judeţean:

  1. Dâmboviţa – 58,92 la sută (134.462 voturi). Lider: Corneliu Ştefan
  2. Olt – 58,59 la sută (120.062 voturi). Lider: Paul Stănescu
  3. Mehedinţi – 55,87 la sută (67.516 voturi). Lider: Aladin Georgescu
  4. Teleorman – 55,66 la sută (92.578 voturi). Lider: Adrian Gâdea
  5. Galaţi – 55,52 la sută (117.864 voturi). Lider: Dan Nica
  6. Dolj – 54,8 la sută (150.759 voturi). Lider: Lia Olguţa Vasilescu / Claudiu Manda
  7. Buzău – 54,8 la sută (104.192 voturi). Lider: Lucian Romaşcanu
  8. Brăila – 50,78 la sută (63.568 voturi). Lider: Mihai Tudose
  9. Călăraşi – 50,53 la sută (66.459 voturi). Lider: Vasile Iliuţă
  10. Vâlcea – 50,38 la sută (86.805 voturi). Lider: Constantin Rădulescu

Clasament după numărul de voturi obţinut la Consiliul Judeţean:

  1. Dolj – 150.759 voturi. Lider: Lia Olguţa Vasilescu / Claudiu Manda
  2. Dâmboviţa – 134.462 voturi: Lider: Corneliu Ştefan
  3. Olt – 120.062 voturi. Lider: Paul Stănescu
  4. Argeş – 119.576 voturi. Lider: Ion Mânzână
  5. Suceava – 119.402. Lider: Ioan Stan
  6. Galaţi – 117.864 voturi. Lider: Dan Nica
  7. Buzău – 104.192 voturi. Lider: Lucian Romaşcanu
  8. Prahova – 97.465 voturi. Lider: Virgil Nanu
  9. Teleorman – 92.578 voturi. Lider: Adrian Gâdea
  10. Iaşi – 87.604 voturi. Lider: Bogdan Cojocaru

În tabăra PNL, doar două filiale au reuşit să depăşească pragul de 50 la sută la alegerile locale. Liderul cu cel mai mare procent obţinut este Dan Motreanu, preşedintele organizaţiei Giurgiu şi unul dintre cei mai vechi liberali. Pe locul doi s-a clasat un alt lider de tradiţie al PNL: Ilie Bolojan, preşedintele filialei Bihor. Alte două filiale au obţinut peste 40 la sută din voturi: Alba şi Botoşani. Liberalul Ion Dumitrel conduce CJ Alba din februarie 2005, fiind politicianul cu cele mai multe mandate în fruntea unui judeţ. În topul liderilor PNL a intrat Valeriu Iftime, care a câştigat şefia CJ Botoşani la o diferenţă de doar 200 de voturi. Iftime s-a „transferat” în politică abia anul acesta din postura de finanţator al echipei de fotbal din Botoşani. Chiar dacă n-au obţinut victorii cu procente foarte mari, Gheorghe Falcă (Arad), Bogdan Huţucă (Constanţa) şi Costel Alexe (Iaşi) rămân lideri incontestabili ai PNL în teritoriu. Paradoxal, în topul celor mai performante organizaţii s-au strecurat şi filiale PNL care au pierdut competiţia locală cu PSD: Suceava, Vrancea şi Caraş-Severin. În schimb, organizaţia Cluj, condusă de facto de Emil Boc, care a învins categoric PSD în judeţ, n-a prins top 10 cu scorul de 32 la sută.

 

 

Articole similare