Sport

Le-o fi trecut euforia?

Metalul joacă marți, la Miercurea Ciuc

După liderul Superligii, băieții de la Metalul vor da piept marți cu un alt lider, cel al Ligii Secunde. Meciul, deși presupune o miză de mai mică amploare, este totuși unul important, întrucât buzoienii n-au reușit să adune cine știe ce puncte în eșalonul secund. Cu trei înfrângeri și o victorie, Metalul se află într-un moment în care trebuie să depășească pasa mai puțin fastă și să mai adune câte un punct, de ici de colo, pentru a nu se afunda prea tare în subsolul clasamentului. Situație în care ar interveni, probabil, o criză, întrucât zestrea de puncte nu se înjumătățește la finalul sezonului regular, așa cum se întâmplă în Superligă.

Adversara de mâine a început ca din pușcă sezonul, are 12 puncte din tot atâtea posibile și un golaveraj de invidiat, 12-3. Forma excelentă a ciucanilor a fost confirmată și în cupă, acolo unde au eliminat Slobozia, o altă echipă din primul eșalon care cade victimă play-off-ului. După barajul pierdut stagiunea trecută cu Dinamo, Csikszereda pare a fi una dintre principalele favorite în lupta pentru promovare, chiar dacă numele din lotul acestora nu sunt atât de sonore. Clubul din Miercurea Ciuc a reușit totuși câteva mutări mai mult decât interesante în mercato, printre care și norvegianul Torvund, un fotbalist cu cetățenie maghiară care a marcat chiar la debut, în meciul cu Ceahlăul.

Pentru Metalul, echipă aflată de asemenea pe cai mari după victoria cu Universitatea Cluj, contează foarte mult și cât de repede se vor recupera oamenii care au evoluat în meciul de cupă, acolo unde, practic, Vali Stan a trimis în teren cam tot ce avea mai bun, cu două-trei mici excepții. După meciul de joi, întrebat cu privire la acest aspect, antrenorul a răspuns șugubăț: „Desigur, ne vom recupera, avem crio, beneficiem de cele mai recente tehnologii, vitaminizare, tot ce ne trebuie. Când intri pe teren, uiți și de oboseală, și de loviturile pe care le-ai încasat cu câteva zile înainte, dai tot ce poți ca să câștigi. Este clar, ne va fi greu la Miercurea Ciuc, contra unei echipe în mare formă, care și-a propus probabil promovarea”.

Metalul este pe locul 17, cu trei puncte, însă un singur rezultat pozitiv ar putea propulsa trupa buzoiană până spre mijlocul clasamentului, întrucât ocupanta locului 12, Șelimbăr, are doar patru puncte.

Partida de marți se va disputa de la ora 18.00.

Articole similare