Cultură

Cum va fi „Noaptea muzeelor la sate” de la Aluniș

Sâmbătă, 31 august, Centrul de Artă Aluniș invită buzoienii la a doua ediție a evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor la Sate”, o zi dedicată celebrării moștenirii culturale locale prin tradiții, meșteșuguri și creație populară.

Anul acesta Centrul de Artă Aluniș participă pentru a doua oară la Noaptea Muzeelor la Sate, o nocturnă muzeală rurală, marcă a „Noaptea muzeelor”. Evenimentul va debuta la ora 12.00 cu o conferință, „Moștenirea Culturală Locală: Creație și Tradiție”, un prilej de a explora importanța patrimoniului cultural și a modului în care acesta este conservat și poate fi integrat în contemporan. Conferința va oferi o platformă pentru a descoperi nu doar rădăcinile adânci ale culturii locale, ci și provocările și oportunitățile pe care le avem în a duce mai departe aceste tradiții.

Invitații și temele abordate sunt Doina Ciobanu, cercetător, etno-Arheolog: „Istoricul  ceramicii  pe spațiul buzoian (cultura Monteoru)”; Cecilia Petrescu, custode Muzeul Timpul Omului: „Păstrarea și conservarea moștenirii culturale: ii cu poveste”, Ioana Negoiță, Asociația Tradiție pentru Viitor: „Redescoperirea și promovarea tradițiilor și meșteșugurilor  în secolul XXI”; Georgiana Bălan, creator de conținut: „Portul de Pădureni”; Maria Dumitru Radu, manager cultural: „Viitorul meșteșugurilor și tradițiilor: cum le fructificăm pentru generațiile următoare”.

După conferință, publicul este invitat să exploreze expozițiile care vor rămâne deschise până la ora 22.00, oferind o incursiune captivantă în bogăția și diversitatea patrimoniului cultural românesc:

  • Colecția etnografică de costume populare Floriana Anton: o colecție impresionantă de costume tradiționale și textile decorative din diverse zone ale țării, care ilustrează măiestria și ingeniozitatea creatorilor populari.
  • Expoziția de Ceramică de Colți: lucrări unice realizate în cadrul atelierului Școlii de Olărit de la Colți, singurul atelier de acest gen din zonă, care păstrează vie tradiția prelucrării lutului.
  • Expoziția de fotografie itinerantă Teodor Cârdei „Vânător de frumuseți”: o colecție de imagini care surprind peisaje și locuri de o frumusețe aparte din județul Buzău, dezvăluind frumusețea naturală a regiunii.

„Noaptea Muzeelor la Sate” de la Aluniș nu este doar o ocazie de a admira tradițiile și arta populară, ci și de a participa la un dialog despre importanța conservării și promovării acestora pentru viitor. Organizatorii îi așteaptă pe buzoieni să li se alăture „în această celebrare a ingeniozității și măiestriei țăranului român”.

Evenimentul este parte din proiectul „Ceramica Monteoru – un proiect de redescoperire culturală”, implementat de Asociația Centrului de Artă Aluniș și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Articole similare