Administrație

Parc industrial, un proiect pentru următorul nivel de dezvoltare a Râmnicului

La doar câteva zile de la declaraţiile premierului Marcel Ciolacu, prin care se dădeau asigurări că din această toamnă se va putea circula pe primul tronson din Autostrada Moldovei, Buzău–Focşani, primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cârjan, anunţă unul dintre cele mai ambiţioase proiecte pentru dezvoltarea oraşului – organizarea şi amenajarea unui Parc Industrial.

„Este momentul ca noi, ca administraţie publică municipală, să abordăm lucrurile în sensul eficientizării şi a apropierii performanţei, pentru a atrage resurse financiare importante la bugetul local, dar şi pentru revigorarea mediului de afaceri local. Este momentul să folosim în avantajul oraşului apropierea de Autostrada A7 – Moldova, să devenim mai interesanţi decât am fost până acum pentru mediul de afaceri. Sunt discuţii în acest sens, ca unele afaceri să fie atrase la Râmnicu Sărat. Acesta este cel mai ambiţios proiect al nostru”, a transmis primarul Sorin Cârjan.

Primarul Sorin Cîrjan

Edilul consideră, de altfel, că un succes în realizarea proiectului adus în discuţie ar crea premisele unei evaluări, atât a activităţii administraţiei municipale, dar şi a atractivităţii şi calităţii vieţii în oraşul Râmnicu Sărat, pentru un nivel superior. O astfel de etapă ar continua demersurile administraţiei locale pentru implementarea unor proiecte de importanţă majoră pentru comunitate, în discuţie fiind adus binecunoscutul program de mobilitate urbană, cea mai mare finanţare europeană atrasă de administraţia râmniceană, prin care cele mai multe dintre străzile municipiului au fost reabilitate şi modernizate, serviciul pentru transportul public de persoane a fost modernizat şi dotat la standarde europene şi, nu în ultimul rând, au fost construite sau reabilitate trei blocuri pentru locuinţe.  „Pregătim şi suntem deja cu mai multe proiecte în faza de depunere, altele sunt depuse, practic, nici un moment administraţia locală nu ia pauză… suntem pregătiţi să trecem la nivelul următor. Marile proiecte de infrastructură sunt aproape finalizate, se execută ultimele retuşuri în perspectiva recepţionării lucrărilor, atât în privinţa străzilor, a parcurilor sau a blocurilor de locuinţe”, spune primarul Cârjan.

Administraţia municipală a depus proiecte pentru viitorul exerciţiu financiar, pentru reabilitarea unor sedii de instituţii: Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”, Liceul  Teoretic „Ştefan cel Mare” şi Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”. Alte proiecte sunt în pregătire: suprafeţe mari de parcuri şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, de altfel, un proiect în derulare, gestionat de Compania de Apă Buzău.

Dar, conform spuselor primarului Cârjan, investiţia momentului a devenit organizarea unui Parc Industrial, o iniţiativă facilitată şi impusă de prezenţa Autostrăzii Moldova. Este un moment în care administraţia publică râmniceană, coordonată de primarul Sorin Cârjan, trebuie să adopte decizii în sensul eficientizării exerciţiului administrativ şi apropierea performanţei în ce priveşte atragerea de fonduri la bugetul local. „Este momentul să folosim în avantajul oraşului apropierea de Autostrada A7 – Moldova, să devenim mai interesanţi decât am fost până acum pentru mediul de afaceri. Sunt discuţii în acest sens, ca unele afaceri să fie atrase la Râmnicu Sărat. Acesta este cel mai ambiţios proiect al nostru, pentru perioada imediat următoare”, a concluzionat primarul Râmnicului, Sorin Cârjan.

Articole similare