Cum vor acționa polițiștii buzoieni în „minivacanță”

Polițiștii din Buzău sunt gata să asigure siguranța și liniștea publică în această perioada zilelor libere de 1 mai și de Paști. Oamenii legii vor acționa în întregul județ pentru a preveni evenimentele antisociale și pentru a menține ordinea în locurile frecventate de turiști.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, peste 160 de polițiști din toate structurile operative, inclusiv luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, vor fi angrenați zilnic în misiuni de menținere a climatului de siguranță publică. Aceștia vor acționa în mijlocul comunității, în special în locurile unde se desfășoară slujbe religioase, zone de agrement, piețe și centre comerciale.
„Polițiștii vor fi prezenți pentru prevenirea manifestărilor antisociale, a infracțiunilor cu violență și furturilor, și o atenție deosebită va fi acordată locurilor cu afluență de public”, precizează reprezentanții IPJ Buzău, care mai precizează că vor fi planificate peste 700 de patrule în această perioadă.
Un alt aspect al acțiunilor polițiștilor va fi gestionarea traficului rutier, având în vedere că valorile acestuia vor crește semnificativ în aceste zile. Echipaje ale poliției rutiere vor intensifica verificările pe șoselele din întreg județul pentru a asigura respectarea regulilor de circulație și pentru a preveni conducerea sub influența alcoolului: „Poliţiştii rutieri vor acţiona, cu intensificarea activităţilor, pe traseele de acces către zonele aglomerate şi pe drumurile ce tranzitează localităţile buzoiene, pentru combaterea principalelor abateri generatoare de accidente de circulaţie – viteza excesivă sau neadaptată condiţiilor de drum, imprudenţa pietonală – dar şi pentru depistarea şi scoaterea din trafic a şoferilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru înlăturarea stărilor de pericol ce se pot crea pe fondul încălcării normelor rutiere. Recomandăm conducătorilor auto să fie responsabili în trafic, să nu depăşească viteza legală, să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de celelalte autovehicule şi să respecte cu stricteţe indicaţiile poliţiştilor rutieri”, au precizat reprezentanții IPJ Buzău.



