Prepeliță vrea trei puncte în orașul de baștină
Slatina vs Gloria se joacă sâmbătă, de la 11.30

Sezonul regular al Ligii 2, ediția 2023-2024, se apropie cu pași repezi de jumătatea sa. Runda a noua din cele 19 a început joi, 5 octombrie, și se încheie luni, 9 octombrie. Apoi echipele vor intra în a doua pauză generată în acest sezon de meciurile echipelor naționale. Etapa a noua va avea patru partide televizate, cum în acest sezon s-a mai întâmplat doar de două ori, în prima și în a opta etapă.
Sâmbătă au loc șapte partide. De la ora 11.00 se joacă la Târgu Jiu, Mioveni, Târgoviște, Clinceni, Dej și Turnu Măgurele, iar de la ora 11.30 începe partida de la Slatina. CSM Slatina-Gloria Buzău va fi transmis de două televiziuni cu acoperire națională.
Pentru antrenorul Gloriei, meciul are o conotație specială, întrucât Andrei Prepeliță este născut chiar la Slatina. Gazdele se situează pe locul 12 în clasament, cu 10 puncte, în timp ce Buzăul e pe 3, cu cincisprezece puncte acumulate. Slatina nu a mai bătut de trei etape, ultima victorie consemnându-se pe 2 septembrie, 1 la 0, în deplasare cu Alexandria. Au urmat două egaluri, cu Șelimbăr și Steaua, și o înfrângere la limită, cu Chiajna.
Din păcate, nici Gloria nu traversează o perioadă de grație, bilanțul ultimelor trei meciuri fiind unul negativ: înfrângere la Șelimbăr, un alt eșec în cupă cu UTA și egalul „ca la teatru” cu CSA Steaua. Printre puținele plusuri în tabăra buzoiană ar fi revenirea de la 0-2 cu bucureștenii și jocul bun, pe alocuri, mai ales în atac. La polul opus, golul lui Beța din prelungirile partidei, ar fi putut să afecteze moralul jucătorilor, astfel că lui Prepeliță i-a revenit, în această săptămână, și sarcina psihologului.
Gloria se află, deocamdată, pe podium, însă are cea mai slabă apărare dintre echipele clasate pe pozițiile de play-off, zece goluri primite în opt partide. În schimb, are al doilea cel mai prolific atac din toată liga, cu 14 goluri, fiind depășită doar de CSA Steaua, echipă care a înscris de 16 ori.
Pentru meciul de sâmbătă, clubul din Slatina a decis ca intrarea să fie liberă, pentru a atrage un număr cât mai mare de spectatori. Gloria este ușor favorită în viziunea bookmakerilor, unei eventuale victorii a buzoienilor fiindu-i atribuită o cotă de 2.20. În schimb, un succes al gazdelor este „recompensat” cu 3.40. Cea mai recentă întâlnire oficială dintre cele două s-a consemnat în august 2022, 1-1 în Crâng: Vali Alexandru aducea Buzăului un punct în minutul 92, după ce oaspeții deschiseseră scorul cu zece minute înainte de final. În vară, același scor a fost înregistrat, la finele unui meci de pregătire jucat la jumătatea lui iulie.



