50 de copii din familii fără posibilități vor merge la școală cu ajutorul donațiilor

Iuliana Baciu Ersen, fiica unui cadru militar în rezervă din Râmnicu Sărat, care s-a alăturat echipei de voluntari „Ajungem Mari”, a început pe 15 iulie o campanie de colectare de materiale pentru copii care au nevoie să fie ajutați pentru a putea începe noul an școlar.
„Am început pe 15 iulie la o cafea, între motocicliști, când cineva a donat pentru primul ghiozdan. Mulțumim Dragoș Porumb, Anișoara Dumitru, Cristina Oprea, Valentina Paula”, spune Iuliana într-o postare pe rețelele de socializare. Și, deși istoria faptelor bune începe de această dată de la motocicliști – motiv pentru care, mărturisește Iuliana, a avut inițial intenția să denumeacă „Ghiozdane pe motoare” această campanie – ea a continuat cu donații de la distanță. Așa că, povestește în continuare Iuliana, „în afară de acea primă donație, restul ghiozdanelor și lucrurilor au venit de la distanță sau a fost nevoie de multe drumuri cu mașina! Ionuț Crăciun și soția lui ne-au primit cu bucurie în casa lor cu brațele pline de ghiozdane, Dan Crișan ne-a întins o mână adevărată de motociclist, iar Monica Roșca e sufletul și aerul de peste mări și țări! Împreună au trimis 50 de copii la școală și grădiniță cu ghiozdane și rechizite!”.
Au fost strânse și alte bunuri necesare copiilor din familii fără resurse, care nu-i pot trimite la școală fără ajutor. „Am știut că anul acesta va fi mai greu, ca urmare, e prima dată când ajungem atât de târziu la copii. Dar am strâns zi de zi, lucru cu lucru și am reușit mai mult decât atât! Am dus îmbrăcăminte și încălțăminte sosită la noi via București, Nucșoara, Bran, Buzău, Rm. Sărat. Mulțumim Adina Gheorghiu, Silviu-Ionuţ Radu, Ionuț Dudoiu, Viorel M. Boo, Cristina Mihăilescu, Oana Ristea, Mădălina Alexandru”, a scris Iuliana pe pagina sa de socializare.
Și istoria faptelor bune nu se termină aici. Iuliana mărturisește că s-au ivit ajutoare și pentru alți beneficiari. „Când am zis că atât putem”, povestește mai departe Iuliana, „Monica a făcut posibil să ajungem în plus la mamaia din capul satului cu alimente, cu detergenți și produse de igienă acolo unde e mare nevoie. Și când am zis că acum e gata tot cu ajutorul, am ajuns și la copiii aflați în «Centrul pentru victimele violenței în familie» împreună cu mamele lor. Au primit ghiozdane, rechizite, produse de igienă și dulciuri! Să avem cu toții un an bun! Copiiilor în primul rând, dar și nouă, «Drum bun». Mulțumim!”.







