Serviciul de Probațiune și Inspectoratul Județean de Poliție, colaborare în scopul prevenirii infracțiunilor de circulație

Nicoleta BÎSCEANU
În anul 2020, Serviciul de Probațiune Buzău, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Buzău, a demarat aplicarea unei intervenții specializate adresate persoanelor sancționate sau condamnate pentru comiterea infracțiunilor privind circulația pe drumurile publice în acord cu programul dezvoltat la nivel național de către Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției în colaborare cu Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Institutul de Cercetare și Prevenire al Poliției Române.
Scopul urmărit în beneficiul participanţilor la programul denumit „Stop accidentelor. În siguranță la volan!” este acela de a crește nivelul de siguranță rutieră și de a dezvolta responsabilitatea față de propria viață și sănătate și a celor din jur, contribuind astfel la prevenirea reiterării conduitei infracţionale.
Astfel, consilierii de probațiune buzoieni, împreună cu reprezentanți ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Buzău și ai Serviciului Rutier Buzău au continuat să pună în aplicare, și în cursul acestui an, acest program de prevenţie şi intervenţie adresat persoanelor aflate în evidenţele Serviciului de probaţiune Buzău. Pe parcursul celor patru sesiuni de lucru, participanții obțin informații de natură juridică și comportamentală, învățând să analizeze și să înțeleagă mecanismele comportamentului propriu și să conștientizeze factorii care îi predispun la comiterea de infracțiuni de circulație.
La fiecare întâlnire, specialiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Buzău lămuresc aspecte legislative, exemplifică împrejurări sau situații care pot conduce cu ușurință la încălcarea regulilor de circulație, subliniază implicaţiile negative, în plan social şi personal, ale adoptarii unui comportament nepotrivit la volan, utilizând în procesul de comunicare inclusiv materiale audio-video. Concomitent, consilierii de probațiune buzoieni au sprijinit fiecare participant să înțeleagă procesul decizional la volan și să dezvolte strategii proprii de conducere preventivă și minimizare a situațiilor de risc.
Una dintre persoanele supravegheate, I.D., sancționat pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, ne spune că atunci când a pornit autovehiculul parcat, a lovit cu oglinda o persoană vârstnică. După ce a vorbit cu victima și văzând că aceasta este bine și nu dorește să meargă la spital, a plecat de la locul accidentului fără a se gândi că este nevoie de intervenția organelor de poliție. În ziua următoare, persoana a avut nevoie de îngrijiri medicale minore și a mers la spital. I.D. precizează că programul l-a ajutat să înteleagă că există situații în care poți încălca legea de circulație având convingerea că ai avut un comportament potrivit, precum și că, analizând posibilele consecințe ale unei situații, poți lua o decizie prin care să eviți producerea de efecte negative.
O altă persoană, I.G, condamnată pentru infracțiunea de refuz de recoltare probe biologice, ne spune că neprezentarea la spital pentru a se recolta sânge s-a datorat convingerii sale că nu mai este necesar să dea probe de sânge dacă la testul alcoolemiei în aerul respirat a rezultat că a consumat alcool și a recunoscut consumul de alcool la volan. Spune că informațiile obținute în cadrul programului au lămurit nu doar aspectele privind gravitatea infracțiunii comise, ci și cele referitoare la pericolele la care se expune atunci când încalcă regulile de circulație chiar și pe distante mici sau sub aspectul unor elemente aparent neimportante (lipsa centurii de siguranță, atenție insuficientă la participanții din trafic, depășirea ușoară a vitezei legale etc.)
La întâlnirea în care se pune în discuție consumul de droguri (alcool, marijuana etc.) este prezent, alături de ceilalți specialiști, și Cordonatorul Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Buzău, care, pe lângă exercițiile practice ce simulează efectele consumului cu ajutorul ochelarilor special concepuți în acest scop, oferă și informații despre efectele acestor substanțe asupra corpului lor, atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Totodată, participanții învață că pot evita cu ușurință încălcarea legii penale știind că un pahar standard de alcool ingerat se elimină din organism în cel puțin o oră și jumătate. Aceștia află și că lucrurile sunt mai complicate atunci când este vorba de droguri precum marijuana sau cocaină, din cauza efectelor vădit mai intense pe care acestea le au asupra corpului lor, dar și a faptului că legea, în cazul drogurilor ilegale, incriminează consumul indiferent de cantitatea introdusă în organism.
Având în vedere că nerespectarea regulior de ciculație pe drumurile publice este un fenomen omniprezent, care necesită un răspuns prompt și eficient, atât la nivel individual, cât și la nivel social, pe viitor ne propunem continuarea demersurilor de intervenție interinstituțională în colaborare cu toți actorii sociali implicați în menținerea siguranței comunității, într-un cadru organizat/specializat în prevenirea și combaterea infracționalității.
Programele de reintegrare socială organizate de Serviciul de probațiune Buzău sau în colaborare cu alte instituții din comunitate sunt o modalitate prin care persoanele sancționate cu o pedeapsă neprivativă de libertate, în urma comiterii unei infracțiuni, au ocazia să învețe să-și îmbunătățească propriul comportament și să acționeze după o analiză prealabilă atentă reducând astfel riscul de a comite o infracțiune.
______________________________________________________________________
Nicoleta Bîsceanu este P.R. la Serviciul de probațiune Buzău



