Victor Ponta, fost premier care se visa preşedinte al României, actual lider al unui partid irelevant, PRO România, a ajuns să-i ofere consiliere liderului AUR, un partid cu frecvente şi categorice derapaje extremiste. Aceasta este versiunea lui Victor Ponta după ce în presă au apărut fotografii de la o întâlnire a sa cu George Simion. Sunt însă voci care afirmă că s-ar pregăti o alianţă politică între partidele celor doi. În traiectoriile lor politice, punct comun nu este doar visul de urcare pe socluri mult prea înalte pentru anvergura lor reală, cât mai cu seamă plasarea în zona naţionalistă, care implică şi o poziţionare antioccidentală.
În cazul lui George Simion, poziţionarea antioccidentală este în principal la nivel de discurs, subliniată fiind de susţinerea așa-numitei Lege a suveranităţii. O lege inutilă prin redundanță, suveranitatea fiind garantată prin Constituţia României. O lege care s-a dovedit până acum doar un vehicul de propagare agresivă a unor mesaje anti-occidentale, retorică din care nu au lipsit sintagme de genul „România colonie”, „Înalta Poartă de la Bruxelles”, „ingerinţe în treburile interne ale României”, „asupritori”, „sclavii Europei”, „trădători de țară”, adică narative ale propagandei ruse. O lege care exploatează filonul naţionalism-comunismului ceauşist, perpetuat după 1990 de Vatra Românească, transformată în Partidul Unităţii Naţionale Române, și de Partidul România Mare, iar de dată recentă, de AUR şi de cei care gravitează în jurul acestui partid sau intraţi în Parlament pe listele acestui partid, cum este, de exemplu, senatoarea Diana Şoşoacă. O lege susținută de adepții ieșirii României din UE, ai decuplării țării de Occident.
În cazul lui Victor Ponta, poziţionarea antioccidentală s-a făcut prin declaraţii şi decizii politice, mai cu seamă în perioada în care a fost premier; declaraţii şi decizii aflate, nu o dată, în contradicţie flagrantă cu obiectivele naţionale care gravitează în jurul celor trei mari axe de politică externă a României – apartenenţa la UE, la NATO şi Parteneriatul Strategic cu SUA. Iată câteva dintre aceste episoade:
De la preluarea puterii, în mai 2012, alianţa USL – unde PSD şi Victor Ponta au fost vioara întâi – a atacat şi sfidat, pe diferite voci, UE, Cancelarii occidentale şi Departamentul de Stat al SUA. Este de amintit, în context, tentativa de lovitură de stat pusă la cale imediat după ajungerea la putere, o mişcare aplaudată şi susţinută cel puţin mediatic de propaganda rusă. Apoi colaborarea, în acea perioadă, a unor membri PSD cu „Vocea Rusiei”, canal oficial de propagandă a cărui politică era pro-USL, anti-americană, anti-UE, anti-NATO şi la care colaboratori, cu discurs pe linia editorială a postului, fuseseră inclusiv membri PSD; secţiunea în limba română a acestuia a fost închisă, ce coincidenţă!…, în decembrie 2014, după ce Victor Ponta pierduse alegerile prezidenţiale.
Este, de asemenea, de amintit în context intensificarea vizitelor de partid şi de stat în China, în perioada în care Victor Ponta conducea Guvernul, dar şi laudele la adresa Partidului Comunist Chinez; Victor Ponta elogiase China inclusiv la o recepţie a Ambasadei SUA la Bucureşti.
Apoi, semnarea de către Guvernul Ponta, în 2013, a unui memorandum cu compania chineză Huawei – act prin care se stabileau „relaţii de cooperare strategică” –, în condiţiile în care, se ştia, SUA, partenerul strategic al României, suspecta de spionaj această companie.
A urmat, în toamna lui 2013, într-un gest de sfidare a partenerilor occidentali, îndepărtarea de la tribuna Parlamentului României – unde era organizat Forumul China-Europa Centrală şi de Est –, a drapelului UE; asta, la solicitarea premierului chinez. Episod după care nimeni, din partea Puterii politice, nu s-a simţit dator cu vreo explicaţie. La fel, nu au fost date explicaţii nici în privinţa obligaţiilor concrete pe care şi le-ar fi asumat România în contrapartida investiţiilor chineze. Perspectivele colaborării strategice româno-chineze erau însă aplaudate şi încurajate de aceeaşi „Voce a Rusiei”: „Banii chinezilor merg doar în acele ţări din Europa de Est, unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita SUA. (…) cele 8 – 10 miliarde de euro puse la bătaie de China se traduc prin eliminarea definitivă a influenţei americane, mai ales cea militară şi politică din această zonă (…) Rusia şi China au gândit împreună un vast plan de acţiune în Europa de Est, bazat pe crearea unui «coridor sanitar», alcătuit din câteva state din zona balcanică”.
În anul următor, 2014, Guvernul Ponta anunţa consultări privind Parteneriatul Strategic cu China, fără nicio explicaţie oficială privind scopul sau efectele acestuia asupra securităţii naţionale. Iar asta în contextul în care cu China există un parteneriat de cooperare, însă una este un parteneriat de cooperare, alta un parteneriat strategic care, cel puţin teoretic, implică o componentă de securitate şi apărare.
Era perioada în care, în timp ce SUA anunţau că se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei, în colaborare cu UE, premierul Ponta transmitea mesajul că baronii săi puşcăriabili sunt mai importanţi şi că le rămâne alături.
Tot 2014 a fost anul în care Victor Ponta şi PSD au reintrodus oficial, în mod insidios, naţionalismul pe scena politică din România. Începuseră în campania pentru europarlamentare a PSD-PC-UNPR, din mai. Apoi, în toamnă, invocând motivul nevoii de voturi, l-au adus în prim-planul politicii româneşti, via UNPR, pe liderul PRM-ului ultranaţionalist, Corneliu Vadim Tudor. Tot în toamna aceluiaşi an, un fost deputat PSD, Bogdan Diaconu, fost colaborator al „Vocii Rusiei”, înfiinţa un partid ultranaţionalist, care îşi prezenta proiectul politic apelând un discurs ultranaţionalist; iar ca o paranteză, câţiva ani mai târziu, în 2019, PRU se alia electoral cu România Mare, defilând în cursa electorală parlamentară cu Sebastian Ghiţă, prietenul lui Victor Ponta, cap de listă.
Un an mai târziu, în 2015, Victor Ponta şi-a tratat o problemă de sănătate la clinica privată a preşedintelui turc Recep Erdogan. Controversată a fost nu atât opţiunea sa, cât modul în care plecase din ţară, în timp ce era premier, plecare despre care nu a ştiut nici măcar conducerea PSD, făcută direct de la Jocurile Europene de la Baku – un eveniment boicotat de liderii europeni – cu o aeronavă a președintelui turc…
Din colaborarea (declarativ, doar pe linie de consultanţă) cu Victor Ponta, AUR caută să obţină măcar în teorie o brumă de cunoaştere a actului de guvernare. Dar poate fi şi o tatonare a terenului pentru o alianţă politică, în contextul în care intrarea pe cont propriu în Parlament, în 2024, este un obiectiv irealizabil pentru PRO România. O alianţă în care unii aşează, ipotetic, şi PSD. Victor Ponta pare că a fi unul dintre ei, transmiţând astfel semnale de împăcare şi deschidere şi spre acest partid de care, în 2017, s-a despărţit în condiţii deloc amiabile: „Voi fi în continuare deschis să sprijin, pe zona economică, orice proiect al PSD sau AUR”. În context, episoadele menţionate anterior se cer amintite. Teren fertil pentru naţionalism exacerbat, pentru izolaţionism – hrănit de propaganda rusă de ani de zile, prin canale oficiale sau prin voci „independente” – există. Deci e loc de scenarii post-electorale nefavorabile democraţiei.
Text publicat în „Puterea a cincea”
