Hasdeienii, cu „BRAINSTORM” pe scena Teatrului „George Ciprian”

„BRAINSTORM”, piesa de teatru pusă în scenă de Trupa „3,14” a Colegiului Bogdan Petriceicu Hasdeu, care a marcat cei 155 de ani de existență ai acestei instituții de învățământ și care a fost foarte apreciată la festivalul Ideo Ideis de anul trecut unde a și fost lansată, va fi pusă din nou în scenă la Teatrul „George Ciprian”.
Piesa este realizată de 15 elevi talentați sub atenta îndrumare a profesorului Dan Solcan, care a reuşit să transpună trăirile adolescentine şi să le dea o explicație, un înțeles pentru fiecare, să transmită mesaje către adolescenții care se simt neînțeleşi, dar şi către părinți.
Reamintim că hasdeienii au fost aplaudați de buzoieni pentru această piesă și în Festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr din toamnă, iar acum (re)vin pe scena Teatrului George Ciprian, luni, 13 februarie, ora 19.00.
„Brainstorm” are în vedere viața adolescenților, explicând prin secvențe teoretice și demonstrând prin jocul teatral, atât comic, cât și tragic, de ce tinerii sunt priviți de societate, a cărei neînțelegere este universal valabilă, cu o doză de scepticism.
Regia și scenografia aparțin profesorului Dănuț Solcan, iar distribuța este următoarea: Adelina Bianca Ghica, Alexandra Hanganu, Alexia Moise, Anca Elena Toader, Andreea Alexandra Marcu, Andreea Bianca Toader, Iris Maria Balotă, Izabela Scarlat, Maia Ioana Răduță, Mario Rodinel State, Sabin Mihai Popa, Sara Maria Oncioiu, Vlad Andrei Citrea, Vlad Andrei Galeș, Ruxandra Ioana Meșterelu.
Precedentele reprezentații ale piesei la Teatrul „George Ciprian” au avut loc cu sălile pline până la refuz, de aceea, accesul se face în limita locurilor disponibile. Rezervarea locurilor se poate face aici



