Cum să-ți impresionezi musafirii cu preparate culinare desăvârșite

Fie că este vorba despre perioada sărbătorilor, fie că primești pe cineva în vizită în restul anului, știm cu toții cât de dificil poate fi să te gândești la ceea ce vei pune pe masă pentru cei ce-ți calcă pragul casei.
Desigur că, atunci când cineva vine în vizită la tine, primează compania și să vă simțiți bine în acel context. Doar că nu degeaba se spune că dragostea trece prin stomac. E important să ținem cont și de aceste mici detalii, care pot însufleți o reuniune, îi pot da un gust și o savoare desăvârșită și o pot face cu adevărat memorabilă și veți dori să repetați experiența.
Dacă ești în pană de idei și nu știi cum să-ți impresionezi musafirii cu talentul tău gastronomic și-ți dorești să faci ceva rapid, fără mari bătăi de cap, nu-ți mai face atât de multe griji. Soluția este mai simplă decât pare la prima vedere.
Iată câteva idei de preparate ce te pot salva dintr-o astfel de situație:
Platou cu brânzeturi
Specifice în arta gastronomică de inspirație franceză, brânzeturile sunt un adevărat deliciu, dacă știi să alegi produse de calitate și delicioase și dacă mai ai și spirit artistic în decorarea unor platouri unice și ieșite din comun. Dacă ești în căutare de astfel de produse gustoase, brânzeturile de la Auchan.ro pot fi alegerea ideală. Găsești o multitudine de sortimente, pentru toate gusturile și numai bune de a fi asortate în diferite combinații de design, dar și de gust. Nu-ți face griji dacă nu știi să combini aceste arome, fiindcă etichetele te vor îndruma și-ți vei da seama imediat din ce trebuie să alcătuiești platoul, pentru a avea o savoare desăvârșită.
Salate
Salatele nu doar că sunt deosebit de sănătoase, dar pot arăta și într-un mare fel, dacă ai puțină inspirație în a le decora cu semințe sau cu câte un fruct ingenios tăiat și așezat pe marginea farfuriei pe care este servită aceasta.
Optează pentru fructe și legume proaspete, naturale și sănătoase. Acestea nu doar că vor fi zemoase și delicioase, dar vor fi și o alegere deosebit de bună pentru musafirii tăi, mai ales dacă nu le cunoști foarte bine preferințele sau eventualele afecțiuni medicale. În fond, fructele și legumele sunt indicate în toate dietele lumii, așa că n-au cum să dai greș cu această alegere pe care o vei face.
Fursecuri de casă
Fursecurile se prepară foarte ușor și, în general, cu patru sau cinci ingrediente, dar și cu ajutorul unui cuptor, vei reuși să ai pe masă un desert rapid, sănătos și gustos, preparat chiar de mâna ta.
Din nou, dacă te pricepi la decorat diverse obiecte sau farfurii cu mâncare, vei ști imediat ce formă să dai acestor preparate, astfel încât să aibă și un aspect interesant, poate chiar unul tematic. Ți-ar putea fi de folos niște forme din aluminiu, care să te ajute să decupezi rapid aluatul în forma respectivă, cum ar fi un brad de crăciun sau chiar un ren.
În concluzie, nu este o misiune dificilă să fii gazda perfectă cu preparate culinare delicioase, rapide și sănătoase pe masă, pentru musafirii tăi. Ai nevoie doar de puțină inspirație și stăpânire de sine, dar și de dorința de a le face acestora o bucurie și de a-i impresiona într-o manieră cât se poate de plăcută și de memorabilă. Nu uita că brânzeturile pe platou sunt întotdeauna o alegere inspirată, la fel ca salatele sau fursecurile preparate în casă.
Sursă foto: pixabay.com



