Politic

PNL Mărăcineni, conferință de presă cu un consilier local PSD printre ziariști

Premieră în politica buzoiană a ultimilor 32 de ani: la conferința de presă care a avut loc luni, la sediul Partidului Național Liberal, cu scopul prezentării reprezentanților nou-înființatei organizații PNL Mărăcineni, a fost prezent, în zona rezervată reprezentanților presei, un consilier local… PSD! Siminel Sterea este consilier local la Mărăcineni, membru al Partidului Social Democrat, și a venit la conferința de presă a consătenilor săi liberali nu doar pentru a-i asculta pe aceștia, ci și pentru a le pune întrebări și chiar pentru a le combate spusele.

Culmea ironiei este aceea că printre primele probleme abordate de președintele organizației PNL Mărăcineni, profesorul Constantin Coman, se referă la faptul că liberalii din respectiva comună se consideră victime ale „bârfelor” și „spionajului” puse la cale contra lor de actuala administrație social-democrată!

„Nu știu care este relația dumneavoastră cu cu cei doi consilieri PNL, cu care eu am o colaborare foarte bună. De unde aveți informația că, mă rog, Consiliul Local sau consilierii locali stau să facă ce le zice domnul primar. Eu, personal, sunt consilier local și am șase inițiative. Așa că mai rugați-l pe domnul Nae Vasile sau pe celălalt (consilier local, n.r) să vă pună la curent cu astea. În rest, ce să vă zic? Bine ați venit în echipă, orice inițiativă care duce la ridicarea nivelului comunei este super aprobată, agreată de toți”, a spus Siminel Sterea.

Mai mult, el i-a certat pe liberalii din Mărăcineni în momentul în care Constantin Coman și-a exprimat regretul că proiectul privind introducerea gazelor în comună vine într-un moment în care prețul acestora este prohibitiv pentru mulți români și a recomandat surse alternative de încălzire. Sterea le-a atras atenția că un primar liberal din județ, Gheorghe Firon de la Vadu Pașii, „face din asta (alimentarea cu gaze a comunei, n.r.) o mândrie. Dacă dânsul este OK, pentru dumneavoastră de ce nu e?”.

Articole similare