Politic

Liberalii și-au făcut organizație la Mărăcineni. Ce își propune conducerea

Partidul Național Liberal este, la Buzău, o formațiune în plină efervescență în ceea ce privește închegarea sa într-o organizație solidă, care să devină o alternativă de luat în seamă la alegerile din 2024, susțin responsabilii acesteia. Și, ca dovadă, liberalii buzoieni au adus, luni, în fața presei reprezentanții nou-înființatei organizații de la Mărăcineni, structură recent constituită și condusă de către profesorul Constantin Coman. Fostul cadru didactic de la Seminarul Teologic și de la Colegiul Pedagogic „Spiru Haret” a susținut o conferință de presă pe parcursul căreia a făcut cunoscute câteva dintre idealurile pentru care liberalii din Mărăcineni se vor lupta de acum înainte.

Coman a declarat că scopul său este să dea curaj tuturor, fie celor implicați în politică, fie cetățenilor simpli, să își dorească o schimbare într-o comună de factură social-democrată, al cărei primar, Constantin Dumitru, se află la cârmă de câțiva ani buni. „Am îndrăznit cu adevărat să creăm o organizație politică la nivelul comunei Mărăcineni, în condițiile în care acolo, spre exemplu, partidul nostru a avut candidați, dar nu a avut o organizație structurată cu adevărat. Spun «am îndrăznit» în condițiile în care, la nivel local, nici nu au avut curaj oamenii să se implice prea mult în politică. Pe de altă parte, eu, la final de carieră ca profesor, gândesc că acest an nu este numai un proiect politic, ci și unul educațional. Aș vrea să sprijin cât mai mult implicarea tinerilor în politică”, a transmis Constantin Coman.

Obiective multe, propuneri concrete lipsă

Obiectivele enunțate ale președintelui PNL Mărăcineni au fost destul de multe, acoperind sfera socială, economică sau educațională, unde acesta consideră că sunt carențe. Cu toate acestea, întreg discursul lui Constantin Coman s-a axat prea mult pe ceea ce lipsește și prea puțin pe propuneri de măsuri concrete. Printre obiectivele pentru care PNL Mărăcineni se va lupta se numără reabilitarea Canalului Est, despre care președintele Coman spune că ar fi un ajutor extraordinar pentru comunitatea din zona Mărăcineni, ai cărei locuitori sunt cunoscuți drept cultivatori de legume.

„Avem niște puncte foarte clare pe care încercăm și să le susținem. Cel mai de seamă proiect, din punctul nostru de vedere, la nivelul comunei Mărăcineni, la nivel actual, ține de refacerea Canalului de irigații Buzău Est, pe care încercăm să îl promovăm cel mai mult și prin colaborare cu direcția de la ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, n.r.) și văd că și prin finanțare de la nivel național. Refacerea acestui canal este vitală pentru economia comunei, pentru ca agricultura în zonă să aibă viitor și, bineînțeles, pentru bunăstarea tuturor locuitorilor de acolo și nu numai”, a transmis președintele PNL Mărăcineni.

Constantin Coman a mai dezbătut și dezvoltarea imobiliară rapidă a comunei Mărăcineni, asemănată de unele persoane cu un cartier al municipiului Buzău. Proximitatea față de oraș i-a adus, în ultimii câțiva ani, un număr mare de locuitori din municipiu și nu numai, care au ales să își achiziționeze locuințe în comună. Pentru că cererea de terenuri în această zonă este în continuare destul de mare, liderul PNL Mărăcineni este de părere că oamenii trebuie să aibă și anumite facilități, respectiv spații verzi, astfel încât să își poată petrece timpul liber în afara locuințelor, fără a fi nevoiți să meargă în oraș.

Tot la capitolul idealurilor trasate, Constantin Coman a mai pus accent și pe informarea și ajutorarea tinerilor din localitate în a accesa fonduri europene pentru a-și deschide propriile afaceri, dar și pe latura educațională, spunând că în Mărăcineni ar mai fi nevoie de creșe și grădinițe pentru numărul mare de copii, lucru care ar lua din presiunea pusă pe instituțiile de învățământ din Buzău.

Discurs cu iz electoral… doar în aparență

Deși întreg discursul lui Constantin Coman a semănat cu un preambul la campania electorală viitoare, fostul cadru didactic de Istorie spune că la nivelul organizației buzoiene nu există o hotărâre luată în acest sens, iar declarațiile sale nu reprezintă un mod subtil de a-și anunța candidatura pentru șefia Primăriei Mărăcineni. Cu toate acestea, întrebat ce l-ar recomanda pentru postul de primar al comunei, dacă ar candida, acesta a declarat că „gândirea altcumva”, mult mai democratică, ar fi elementul principal pe care s-ar axa.

„Deocamdată noi avem o organizație. Cred că este prematur să fac eu o asemenea declarație, întrucât, până la alegerile locale mai avem în față doi ani de zile. Nu pot să fac o asemenea declarație. O asemenea hotărâre se ia cu forurile de conducere superioare nouă (…) În plus (față de primarul actual al comunei Mărăcineni, n.r.), gândesc altcumva. Eu sper ca prin tot ceea ce am făcut în toată cariera mea, am arătat că pot gândi mult mai democratic”, a mai transmis Constantin Coman.

Din structura de conducere a noii organizații din Mărăcineni mai fac parte vicepreședintele Ionuț Duțu și Ionuț Moraru, secretar-trezorier al formațiunii liberale locale, care au fost prezentați la conferința de presă de luni.

Articole similare