Actualitate

ABA Buzău-Ialomița, sprijin pentru limitarea poluării de pe Siret

Autoritățile se luptă cu poluarea de pe râuri provocată de deșeurile din plastic pe care oamenii le aruncă fără reținere și care se acumulează pe suprafața apelor sau în adâncime și dăunează florei și faunei din aceste ecosisteme. Asociația „Mai Mult Verde”, în parteneriat cu Administrația Națională „Apele Române” – ABA Prut-Bârlad și ABA Buzău-Ialomița, au montat în apropierea localității Vădeni, din județul Brăila, o barieră plutitoare pentru captarea PET-urilor care ajung în râul Siret, curs de apă în care se varsă și râul Buzău.

Prin această măsură, responsabilii de mediu încearcă să stăvilească mormanele de deșeuri care plutesc pe ape și ajung chiar mai departe, în Dunăre sau în Marea Neagră. Pe râul Buzău sunt montate două astfel de bariere plutitoare, care ghidează deșeurile către coșuri colectoare ce sunt golite din timp în timp. Acestea sunt destul de eficiente în ceea privește colectarea, fiind proiectate special, cu caracteristicile necesare, fără a afecta fauna piscicolă sau navigabilitatea pentru activitățile de rafting. Barierele plutitoare se întind de pe un mal pe celălalt al râului și ghidează deșeurile aduse de apă către un coș de colectare care este golit periodic. Deșeurile recuperate din apă sunt apoi preluate de operatorul de salubrizare care deservește zona în care este amplasat sistemul.

„Să păstrăm apele curate! Asociația «Mai Mult Verde», în parteneriat cu Administrația Națională «Apele Române» – ABA Prut-Bârlad și ABA Buzău-Ialomița, a montat în apropiere de localitatea Vădeni, județul Brăila bariera plutitoare pentru captarea pet-urilor care ajung în râul Siret. La acțiune a participat și o echipă formată din patru angajați din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila. Montarea barierei plutitoare face parte din programul multianual «Cu Apele Curate», care are ca obiectiv prevenirea și combaterea poluării cu plastic a apelor și se adresează membrilor comunităților și autorităților publice din orașele riverane. ABA Buzău-Ialomița susține lupta contra poluării cu plastic!”, au transmis reprezentanții ABA Buzău-Ialomița.

Articole similare