Actualitate

„Unghiile cu gel”, luate în vizor de Fisc

De la 1 iulie, Agenția Națională de Administrare Fiscală va începe verificările la persoanele fizice, fiind avute în vedere, pentru început, în jur de 215 persoane. În cazul acestora, șeful ANAF spune că analizele fiscale au fost efectuate și totul este clar, toate informațiile fiind în baza de date a instituției.

Cu toate acestea, în urma analizelor de risc au fost identificate în total 561.000 de persoane fizice care nu şi-au declarat veniturile şi nici nu au plătit impozit pentru acestea. „Acest gen de verificări ale situațiilor fiscale ale persoanelor fizice s-au desfășurat de mai mulți ani. Eu am spus că începând cu 1 iulie o să intensificăm foarte mult aceste gen de controale, pentru că în urma unei analize de risc făcută pe 4 ani de zile, din 2016 până în 2019 am ajuns la acele cifre, care se regăsesc undeva la 561.000 de români, undeva în jur de 20 de miliarde de euro”, a declarat Lucian Heius, președintele ANAF.

Printre cei luați în vizor, se numără și manichiuristele care nu figurează cu veniturile declarate. De altfel, pe lângă mișcările banilor din conturi, cei de la Fisc urmăresc și paginile de Facebook ale românilor, iar nu puține sunt cele care poartă numele de „unghii cu gel”. „Ştiţi că declaraţia unică care se depune în 25 mai se referă la anul trecut. Aici a fost vorba, de fapt, de un proiect pilot. În cazul acestor saloare de înfrumuseţare a fost pe Bucureşti şi pe Ilfov. Li s-a trimis o informare. (…) Noi am trimis la nişte segmente de meserii la care aveam informaţii din cadrul industriilor: Nu lucrăm corect, ne plătim chiria, avem oameni angajaţi dar în acelaşi timp, eu sunt la parterul blocului, iar la etajul 3 mai sunt încă două care lucrează fără acte. Noi atunci am încercat să vedem care ar fi elementele ţintă şi să trimitem şi să le spunem că nu-i corect cum desfăşori şi că ar trebui să se autorizeze, să îndeplinească condiţiile ca să respecte legea”, a mai spus Lucian Heiuș.

Se pare că multe dintre „ponturile” primite de responsabilii ANAF sunt chiar de la clienți neumulțumiți: „Întotdeauna mergem când suntem sesizaţi. O să fim sesizaţi la fel: că i-a făcut o manichiuristă unghiile, s-a infectat, a luat o ciupercă, s-a supărat, ne-a făcut o sesizare. De obicei, sesizările astea sunt la nemulţumirile clienţilor. Obţinem informaţii referitoare la munca la negru din sesizări pe care le fac foştii angajaţi. Eşti obligat să te duci în control. În momentul în care cineva îţi face o reclamaţie, trebuie să te duci”, a adăugat Heiuş, citat de adevărul.ro.

Mai mult, șeful ANAF a avut un mesaj și pentru cei care au impresia că își pot ascunde veniturile nedeclarate prin intermedierea oferită de diverse platforme: sunt doar povești. „Orice sumă de bani care se mişcă deja printr-un cont lasă urme şi este o poveste faptul că dacă ai încasat bani printr-o platformă (de genul Revolut) nu poate afla ANAF”, conform declaraţiilor date pentru Hotnews de şeful Fiscului.

Criteriul după care se vor face controalele este următorul: dacă diferența dintre veniturile declarate și cele estimate de ANAF este mai mare de 10 la sută și mai mult de 50.000 de lei, atunci persoana respectivă intră în vizorul Fiscului. În acest caz, cel vizat va primi o înștiințare că va urma să-i fie verificată situația fiscală personală și i se va da un termen de 60 de zile în care trebuie să depună o declarație de patrimoniu și de venit. Persoana vizată poate să mai ceară o amânare de 30 de zile.

Articole similare